Scene ireale în Bundesliga. Oficialii au apelat la un spectator pentru ca meciul să se poată desfășura. Foto

Sorin Barbu 28.01.2024, 08:30

Wolfsburg a terminat la egalitate meciul cu FC Koln, din etapa cu numărul 19 din Bundesliga. Doar că meciul a avut parte de un moment straniu și nu ar fi ajuns până la final fără ajutorul unui spectator.

Arbitrul făcut KO de un jucător la un meci din Germania

Wolfsburg și FC Koln s-au înfruntat în etapa cu numărul 19 din prima ligă din Germania. După doar zece minute, au urmat însă momente de derută. Totul a început după ce Finkgrafe, fundașul celor de la Koln, l-a lovit, involuntar, cu mingea în față pe asistentul Thorben Siewer. Impactul a fost atât de puternic încât pe teren au intrat membrii echipei medicale și i-au acordat îngrijiri medicale. Doar că Siewer a spus că nu se simte deloc bine și a fost dus la spital, iar în locul lui și-a făcut apariția pe marginea terenului al patrulea oficial, Nicolas Winter.

Spectatorul, transformat în arbitru de rezervă

Doar că regulamentul nu permite ca o partidă de fotbal să se desfășoare fără al patrulea arbitru, așa că oficialii au căutat o altă persoană care să îndeplinească acest rol. Crainicul stadionului a făcut mai multe anunțuri, iar în tribune s-a produs rumoare.

„Deja devine ciudat. Crainicul arenei tocmai a întrebat dacă vreun spectator are pregătire de arbitru și se poate descurca ca al patrulea oficial. L-au găsit rapid, deja se echipează. Va fi debutul lui în Bundesliga”, au scris cei de la Kicker, în comentariul live al meciului.

Până la urmă situația a fost rezolvată pentru că din tribune a coborât Tobias Krull, portar și director sportiv la MTV Gifhorn, o formație de amatori din Germania, cel care a fost de acord să fie al patrulea arbitru de la acest duel. Altfel, partida ar fi trebuit oprită.

Meciul s-a reluat după o pauză de 15 minute, iar oaspeții au deschis scorul prin Alidou. Paredes a restabilit egalitatea până la pauză, iar golul lui a fost și cel care a stabilit rezultatul final: 1-1.Wolfsburg ocupă locul 11, cu 22 de puncte, în timp ce Koln e pe locul 16, cu 12 puncte.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622