Dinamo a fost umilită de un jucător al Rapidului, după derby-ul de pe Arena Națională.
Rapid a învins-o pe Dinamo, 2-1, în etapa a 23-a din Superliga. Pentru Rapid au marcat Papeau și Burmaz, în timp ce unica reușită a „câinilor” a fost semnată de Abdallah.
Alexandru Albu, mijlocașul Rapidului, a avut un discurs umilitor la adresa lui Dinamo, numind-o „echipă mică”.
„Am intrat mult mai montați după pauză. Importante sunt punctele, nu mai contează cum le-am obținut. Nu ne-a surprins cu nimic Dinamo. Știam tactica lor, știam ce vor juca. Noi ne-am surprins pe noi.
Iar ținem acest bilanț, jucăm foarte slab cu echipele mici. Trebuie să fim bărbați și să jucăm indiferent dacă e sau nu presiune. Când am ieșit la pase, am dominat. Știam că ei se vor baza pe contraatacuri. Ne-am apărat bine, ne-am închis și am luat trei puncte.
Cu tot respectul pentru clubul Dinamo, este acolo jos în clasament. Este o echipă mică față de Rapid. Acum mergem la stadion și vom sărbători alături de spectatori”, a declarat Alexandru Albu, la finalul meciului cu Dinamo.