Mutu la Craiova. Ce va urma?

Andrei Nourescu 31.05.2021, 07:35
Mutu la Craiova. Ce va urma?

Reușind un salt spectaculos spre Liga 1, FC Universitatea Craiova a făcut, după mine, o mișcare bună prin aducerea lui Adrian Mutu. Din toate punctele de vedere. Profesional, în primul rând, pentru că Mutu a arătat pricepere în timpul petrecut la naționala U21, dar și dedicație, cei din jurul său lăudând seriozitatea cu care a urmat cursurile pentru licența Pro. Pe care mulți, din păcate, le iau ca o joacă sau o formalitate.

Apoi experiența, iar aici cred că nu mai e nevoie de făcut o întoarcere în timp, ca să rememorăm pe la ce mari echipe a jucat Mutu și cu ce antrenori a lucrat. E suficient să-i amintești pe Prandelli, pe Sachi, pe Capello, Malesani sau pe Mourinho ca să-ți dai seama că Adrian Mutu, un tip inteligent, a avut de la cine să fure meserie. Pe de altă parte, deși cu acest background spectaculos, el nu s-a visat din prima vreun mare tehnician și a accptat fără probleme să antreneze echipe mai mici sau de tineret. Să o ia de jos, cum se spune.

Provocarea maximă

Iar oferta de la FCU a fost fix momentul ca Mutu să facă pasul spre maturitate. Sigur, n-a ales deloc o echipă ușoară. FCU are un patron deseori vulcanic și imprevizibil, iar despre suporteri știm bine câtă pasiune pun și cam ce orgolii și patos generează fotbalul în Bănie.
Cu două echipe în prima Ligă și cu două conduceri care, din păcate, nu arată conviețuire, ci din contră, o ostilitate ce trece de multe ori de barierele bunului simț, Craiova va fi un adevărat vulcan fotbalistic, iar Adi Mutu știe ce și-a asumat și în ce se bagă. Dar dacă nici lui nu-i plac riscul și provocările, atunci cui?

Va fi pace în Bănie?

De partea cealaltă, FCU a făcut o achiziție inteligentă și ca mișcare de marketing. Mutu este un nume cu notorietate, care vinde și care este popular. Cu siguranță va atrage pasiuni și va genera un interes uriaș. Din partea media și a publicului. Cu un patron care deocamdată nu se bucură de libertate, clubul este condus de Mititelu Jr, un puști ambițios, dar fără experiența tatălui său, un om, cum se spune hârșâit, bătăios și călit prin toate conflictele din fotbalul nostru.

Rămâne să vedem cum va fi gestionată FCU Craiova la acest nivel, fiindcă Liga 1 este cu totul altceva. Iar noi să ne dorim ca cele două galerii să aibă dispute civilizate și să facă cinste istoriei legendare a fotbalului craiovean. În memoria lui Ștefănescu sau Balaci, a lui Tilihoi sau a lui Crișan, cred că suflarea fotbalului din Bănie ar trebui să fie unită, iar disputele să fie doar pe teren și în tribune, la meciuri…

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622