Clubul Rapid Bucuresti a fost dorit de Adrian Porumboiu (73 de ani), fostul patron al celor de la FC Vaslui. Însă negocierile cu George Copos nu au ajuns la un rezultat așteptat.
Adrian Porumboiu și George Copos, negocieri cu vin roșu
Adrian Porumboiu a declarat că a vrut să preia Rapidul de la George Copos (70 de ani) și a explicat de ce a „picat” totul. Conform acestuia, în timpul negocierilor s-au consumat mai multe sticle de vin roșu, însă nici așa nu s-a ajuns la un acord.
„Cu George e greu să facă cineva o afacere. El tot spune că afacerile se bazează pe ‘win-win’. Mie-mi place, e simpatic. Afacerea cu el are un singur câștigător, el. Și acum am o relație bună cu el, dar eu îi spun direct. Ăsta e stilul lui. E prietenul meu, dar are o filosofie a business-ului foarte bine conturată. Am discutat mult, s-au consumat multe sticle de vin roșu, (…) A fost în intenția mea, am zis că rămânem prieteni. Chiar e prietenul meu”, a spus Adrian Porumboiu, la „Un Podcast”.
Fostul patron al FC Vaslui a arătat că dacă ar fi preluat Rapidul de la George Copos, de câștigat ar fi avut doar fostul patron al grupării giuleștene.
În prezent, Dan Șucu este acționarul majoritar al clubului Rapid București, iar al doilea acționar este Victor Angelescu.
Rapid București se află pe locul patru, cu 33 de puncte, la un punct de locul trei. Golaverajul giuleștenilor este 34-22. Clubul a cheltuit până aproape două milioane de euro pe transferurile a patru jucători ofensivi. Cu noile transferuri și cu determinarea de a câștiga campionatul, Rapid speră să repete performanța din 2003.
Principalul acționar al grupării din Giulești speră ca echipa sa să se lupte pentru campionat până în ultima etapă. Ultimul sezon în care Rapid a câștigat campionatul României a fost 2002 – 2003. Acela a fost al treilea titlu din palmaresul clubului.