Câte acțiuni are Dan Șucu la Rapid, după majorarea de capital de cinci milioane de euro.
Dan Șucu a intrat în fotbal în luna mai a anului 2022. Atunci a cumpărat 50% din acțiunile clubului Rapid, iar după un an avea un plus de încă 20%. În ianuarie 2024 a ajuns deja la 80%. Cum s-a întâmplat asta? În această perioadă capitalul social a fost majorat de mai multe ori. Dan Șucu a investit în total 60 de milioane de lei, adică aproximativ 12 milioane de euro.
Miercuri, Rapid a anunțat, printr-un comunicat oficial, faptul că, după majorarea capitalului social, Dan Șucu deține 80% din acțiuni, iar Victor Angelescu 20%.
„Acționarii clubului FC Rapid au decis majorarea capitalului social.
Contribuțiile la această majorare vor fi în cote diferite, astfel încât noua structură a acționariatului este următoarea: Dan Șucu deține 80% din acțiuni, iar Victor Angelescu, 20%”, se arată în comunicatul emis de Rapid.
„Sunt co-patron, atâta timp cât e nevoie. În clipa în care există o proporție de 4:1. De exemplu, dacă ar trebui să investim două milioane de euro, proporția mea ar fi undeva la 1,6 milioane, a lui la 400.000.
Deocamdată, lucrurile sunt clare, simple. În măsura în care este nevoie de bani, ei sunt investiți. În măsura în care fiecare dintre noi avem posibilitatea de a investi, ne păstrăm procentele. Sunt convins că în proporția de față, Victor are toate posibilitățile să participe în continuare.
Discuția pe care am avut-o cu el e relativ simplă. Mi-a transmis că își permite să investească în limita a 5-6 sute de mii de euro pe an. Mai mult devine problematic.
Este și mult mai tânăr, are o perioadă de acumulări mai importantă, la mine probabil lucrurile sunt mai relaxate”, a declarat Dan Șucu, miercuri, la Digi Sport.