Ianis Hagi, jucătorul cu cel mai mare salariu de la Deportivo Alaves. Jurnaliștii din Spania au aflat suma concretă din contract

Sorin Barbu 15.01.2024, 16:21
Ianis Hagi, jucătorul cu cel mai mare salariu de la Deportivo Alaves. Jurnaliștii din Spania au aflat suma concretă din contract

Ianis Hagi nu a impresionat la Deportivo Alaves și s-a vorbit foarte mult despre varianta unei întoarceri la Glasgow Rangers chiar din această iarnă, cu șase luni mai rapid decât prevede clauza din contractul de împrumut, dintre cele două cluburi. Fanii spanioli nu sunt încântați de el, iar faptul că au aflat din presa locală că are cel mai mare salariu din echipă nu face decât să le sporească sentimentul de nemulțumire.

Spaniolii au aflat cât câștigă Ianis Hagi la Deportivo Alaves

Ianis Hagi nu a jucat niciun minut în ultima etapă cu Sevilla, iar conducătorii clubului Deportivo Alaves nu sunt deloc mulțumiți de el și nu au de gând să încerce să-l cumpere în vară, la finalul sezonului. Ar fi vrut să scape de el încă din această iarnă, doar că în contractul de împrumut cu Glasgow Rangers nu este trecută și o astfel de clauză prin care jucătorul să se poată întoarce în Scoția mult mai devreme. De altfel, antrenorul lui Rangers i-a și luat tricoul cu numărul 7 și i l-a dat unui fotbalist adus în această iarnă: Fabio Silva.

Ianis Hagi are cel mai mare contract de la echipa spaniolă, colegii sunt la mare distanță

Fanii spanioli au avut mari așteptări de el și sunt foarte dezamăgiți. I-a supărat și mai tare vestea că „fiul Regelui” are cel mai mare contract de la Deportivo Alaves, locul 13 în La Liga. Jurnaliștii de la Cronica Vasca scriu că fotbalistul român câștigă în Spania 720.000 de euro pe an, o sumă uriașă în condițiile în care niciun coleg nu se apropie de jumătate de milion de euro pe an. Sigur că există întrebarea dacă nu cumva această sumă este împărțită de Alaves și Glasgow Rangers. Pare greu de crezut în condițiile în care jurnaliștii britanici au spus de mai multe că internaționalul român câștigă anual 1,3 milioane de euro. Ceea ce înseamnă că spaniolii achită cea mai mare parte din acest contract, de 720.000 de euro, iar scoțienii trimit încă în cont aproape 600.000 de euro.

Ianis Hagi a disputat 14 meciuri în prima ligă din Spania în acest sezon, fără să înscrie vreun gol. Internaționalul român are o problemă uriașă pentru că Edi Iordănescu a promis că lotul de la Campionatul European din anul 2024 va fi alcătuit doar din cei care sunt oameni de bază la echipele de club. De altfel, selecționerul chiar l-a vizitat și a vrut să afle detalii despre situația lui.

Citește și: Povara numelui. „Nu este drept ce i se întâmplă”. Răzvan Lucescu, mesaj puternic, de susținere, pentru Ianis Hagi. Exclusiv Video

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622