Răzvan Lucescu a avut o carieră impresionantă atât ca jucător, cât și ca antrenor. Însă, în spatele succesului său profesional, se află o poveste de familie plină de dragoste și susținere reciprocă.
Lucescu este căsătorit de peste două decenii cu Ana Maria Lucescu, o femeie pe care o descrie ca fiind „deosebită” și care a avut un rol crucial în viața și cariera sa. Într-un interviu acordat pentru playsport.ro, Lucescu a mărturisit că Ana Maria a avut grijă de viața lui și a știut să-i organizeze viața astfel încât el să nu fie afectat de nimic.
„Pe mine m-a ajutat foarte tare căsătoria! Eu am avut șansa să o cunosc pe Ana, o femeie deosebită, care a avut tot timpul grijă de viața mea. A știut să-mi programeze cumva viața și toată viața mea să se desfășoare fără ca eu să fiu afectat de ceva, după cum a stabilit ea. Nu am cum să-ți povestesc mai mult, dar pentru mine a însemnat un avantaj imens să o am alături de mine”, a declarat Răzvan Lucescu pentru Playsport Live.
Răzvan și Ana Maria Lucescu au împreună doi copii, Marilu și Matei. Familia lor s-a mărit cu venirea nepoților, aducând și mai multă bucurie în viața lor. Lucescu este recunoscător că soția i-a rămas alături de-a lungul carierei, oferindu-i echilibrul de care are nevoie pentru a se bucura de viață.
„Nu pot spune că sunt un bunic bun, nu pot spune că îmi cunosc nepoții foarte bine. Am fost și sunt plecat foarte mult, deci nu aveam cum să ajung să îi cunosc. Ca tată am încercat să fiu destul de liber în idei, le-am dat libertate lor, mereu am zis că un om trebuie să își trăiască propriile experiențe.
(…) Cred că am avut un mare noroc cu soția mea, ea a fost echilibrul în familie. În perioada în care aveau 16-17 ani și nu dădeau de mama lor, sunau la mine și eram foarte fericit.
Nu pot spune că îmi pare rău pentru că sunt în plină acțiune, dar cred că mai târziu îmi voi dori să iau nepoții în lume și să plec cu ei.
Nu am încercat să îi educ (n.r. copiii) către fotbal, iar el crescând într-un anturaj feminin nu a devenit pasionat. Nu știu nici acum de câte ori urmărește, probabil doar când are bunicul său sau eu vreun meci”, declara Răzvan Lucescu la emisiunea Vorbește lumea, acum aproximativ 3 ani de zile.
Răzvan Lucescu și soția lui, Ana Maria, pe care o cunoaște încă din facultare, sunt căsătoriți din anul 2000. Rodul dragostei lor sunt cei doi copii ai cuplului, Marilu și Matei.
„Cred că am trecut prin foarte multe provocări. La început este dragostea nebunească, după care încep să se așeze lucrurile, să se ajungă la iubirea profundă. În final ajungi să îți cunoști aproapele, să existe acel respect care poate duce o iubire mai departe. Noi cred că le-am trecut pe toate și trecem în continuare prin aceste stări”, declara Răzvan Lucescu în cadrul aceleași emisiuni.
Răzvan Lucescu a avut o carieră de succes în fotbal, atât ca jucător, cât și ca antrenor. A jucat ca portar pentru mai multe echipe, inclusiv Sportul Studențesc, Național București, Brașov, Rapid București și FCM Bacău. Ca antrenor, a avut succes cu mai multe echipe, inclusiv Rapid București, unde a câștigat Cupa României în sezoanele 2005-2006 și 2006-2007.
În prezent, Lucescu este antrenorul clubului grec PAOK, unde are succese remarcabile.