Răsturnare de situație la Dinamo. Cu ce antrenor s-au întâlnit șefii în această dimineață

Mihai Gradina 29.11.2023, 11:50
Răsturnare de situație la Dinamo. Cu ce antrenor s-au întâlnit șefii în această dimineață

Dinamo se află în căutarea unui nou antrenor, după ce s-a despărțit de Ovidiu Burcă.

Andrei Nicolescu, administratorul special al clubului alb-roșu, s-a întâlnit miercuri dimineața cu Ionuț Badea (48 de ani), unul dintre candidații care ar putea prelua conducerea echipei, potrivit GSP.ro.

Ionuț Badea figurează printre posibilii înlocuitori ai lui Burcă, iar întâlnirea cu administratorul special al lui Dinamo indică interesul clubului pentru el. Badea a rămas liber de contract din mai 2022, după ce a părăsit UTA Arad.

Conducerea lui Dinamo își propune să rezolve rapid problema antrenorului și speră să anunțe în această seară numele celui care va prelua conducerea echipei în locul lui Ovidiu Burcă. Pe lista potențialilor antrenori se află și nume precum Florin Bratu, Liviu Ciobotariu sau Costel Gâlcă, alături de Ionuț Badea.

Cu un trecut dinamovist, Ionuț Badea a evoluat pentru Dinamo între anii 2002 și 2005, fiind transferat de la Oțelul. Experiența sa ca antrenor a debutat în vara anului 2007, iar în palmaresul său se regăsesc echipe precum FC Argeș, Internațional Curtea de Argeș, Pandurii, U Cluj, FC Brașov, Oțelul, o perioadă ca antrenor secund la naționala României sub conducerea lui Anghel Iordănescu și Cristoph Daum, Concordia Chiajna, un al doilea mandat la FC Argeș, Astra și UTA.

Sarcinile noului antrenor al lui Dinamo

Cu moralul la pământ, Dinamo trece printr-una dintre cele mai dificile perioade din istoria sa. Echipa se află pe penultimul loc în clasament după 17 etape, acumulând doar 10 puncte. „Câinii” au suferit 3 înfrângeri în ultimele 3 etape și nu au mai câștigat de 11 runde. Ultima victorie a lui Dinamo datează din 19 august, când au învins FC Voluntari cu scorul de 3-2.

Potrivit portalului de specialitate Transfermarkt, Dinamo deține al treilea cel mai slab lot din Superligă, cu o cotație totală de doar 6,55 milioane. Doar două echipe se situează sub „câini” la acest capitol, respectiv nou-promovatele Poli Iași (6,38 milioane) și Oțelul (6,1 milioane). Despreși realizând 10 transferuri în vară, Dinamo a avut dificultăți în a integra noii jucători, care nu au reușit să confirme.

În plus față de a aduce noi jucători, noul antrenor al lui Dinamo va trebui să gestioneze și o serie de plecări, un aspect pe care Ovidiu Burcă a ezitat să-l abordeze în vară, crezând că jucătorii cu care a promovat vor face față și în primul eșalon. Acest plan nu a funcționat.

Dinamo a înscris doar 9 goluri în primele 17 etape, având cea mai slabă ofensivă din Superligă, la jumătate din cât a reușit să producă ultima clasată FC Botoșani – 18 goluri. Cel mai bun marcator al „câinilor” în acest sezon este Goncalo Gregorio, cu doar 3 reușite.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622