Șoc la Sofia! Șeful fotbalului din Bulgaria și-a dat demisia după 18 ani de scandaluri

Alex Matei 28.11.2023, 11:09
Șoc la Sofia! Șeful fotbalului din Bulgaria și-a dat demisia după 18 ani de scandaluri

Anunțul anului în sportul din Bulgaria. Șeful Federației de Fotbal, legendarul Borislav Mihailov (60 de ani), și-a dat demisia.

„Nașu'” fotbalului bulgăresc a fost la timona sportului „rege” 18 ani. De-a lungul timpului a fost ținta unor atacuri mai mult sau mai puțin justificate sau agresive, iar Mihailov a continuat să țină de scaun. Într-un final, a cedat. „Mi-am depus demisia pentru a aduce liniștea”, a comentat celebrul personaj.

Borislav Mihaylov

Borislav Mihailov este unul dintre cei mai cunoscuți sportivi din Bulgaria. La Campionatul Mondial din 1994, el a apărat poarta naționalei. După ce s-a retras din activitate, acesta a intrat în administrație. În anul 2005 a fost ales pentru prima dată. În total, a fost votat de cinci ori pentru a fi „înscăunat”.

În conferința de presă în care și-a anunțat demisia, Mihailov s-a declarat mândru de realizările sale și totodată, s-a plâns că a fost supus la mari presiuni.

„Am decis să îmi dau demisia. De când m-am întors, întreaga administrație a fost suspus unor presiuni, critici și minciuni nemaiauzite.

Cu toate astea, am reușit să ne îndeplinim o parte dintre obiective, pe care le-am stabilit în strategia de dezvoltare. Da, naționala nu a performat la nivelul dorit, dar în fotbal nu există nicio garanție.

Aș fi făcut mai multe, dacă nu eram găsit vinovat pentru toate problemele societății din Bulgaria. Eu mă simt mândru de ce am realizat. Niciun club nu mi-a cerut demisia”, a transmis Borislav Mihailov, potrivit Sportal.bg.

„Nașul” Borislav Mihailov, un personaj foarte controversat în Bulgaria. În anii ’90, suporterii îl elogiau în stradă. Acum îl apostrofează

Borislav Mihailov

Pentru suporterii bulgari, de Mihailov se leagă multe amintiri frumoase, pentru cariera sa de fotbalist și totodată, multe nefericite, pe fondul carierei administrative a „boss-ului”. Mihailov este anchetat de procurorul-șef din Bulgaria, pentru că fostul șef al Federației ar fi deturnat fonduri publice și de asemenea, ar fi fost implicat în trucare de meciuri.

Mihailov și-a mai dat demisia odată în anul 2019, la presiunea Guvernului, după scandalul meciului Bulgaria – Anglia 0-6, când fanii bulgari au fost implicați într-un scandal rasist. Apoi, Mihailov a revenit la Federație.

În calificările pentru EURO, Bulgaria a terminat în genunchi grupa, pe ultimul loc, cu patru puncte, după Ungaria – 18p, Serbia – 14p, Muntenegru – 11p, Lituania – 6p.

La ultimul meci, Bulgaria – Ungaria, 2-2, ultrașii au încercat o „minirevoluție”, prin care au vrut să-l facă pe Mihailov să-și dea demisia. Au fost lupte sângeroase la Sofia – VEZI AICI imagini.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622