A venit „nota de plată” după meciul Dinamo – FCSB.
Partida Dinamo – FCSB, 0-1, care a contat pentru etapa a 17-a din Superliga, a fost întreruptă de mai multe ori, deoarece suporterii ambelor echipe au aruncat în teren torțe și petarde.
Ca urmare a incidentelor de la partida de duminică, Jandarmeria București a emis un comunicat oficial prin care anunță că s-au dat 32 de amenzi, în valoare totală de 90.600 de lei. Ba mai mult, 13 suporteri au primit interzis pe stadion pe o perioadă cuprinsă între 6 și 12 luni.
„Au fost constatate și întocmite 19 acte de sesizare în vederea înaintării către organele abilitate, astfel:
– 15 acte de sesizare în conformitate cu prevederile Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive;
– un act de sesizare în conformitate cu prevederile Legii nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive;
– un act de sesizare în conformitate cu prevederile Legii nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri;
– un act de sesizare în conformitate cu prevederile OUG nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii;
– un act de sesizare în conformitate cu prevederile art. 193 CP – lovirea sau alte violenţei.
De asemenea, au fost aplicate 32 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 90.600 de lei, astfel:
– 15 sancțiuni contravenționale în conformitate cu prevederile Legii nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive, dintre care 2 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 60.000 de lei, aplicate organizatorului evenimentului sportiv și 2 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 20.000 de lei, aplicate societății de pază contractate de acesta.
– 17 sancțiuni contravenționale în conformitate cu prevederile Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice;
Totodată, au fost aplicate 13 sancțiuni complementare privind interzicerea accesului la competițiile sportive, dintre care 4 pe o perioadă de 6 luni și 9 pe o perioadă de 1 an.
În continuare se fac verificări pentru identificarea și sancționarea altor persoane care au încălcat cadrul legal în vigoare”, se arată în comunicatul emis de Jandarmeria București.