Ce a spus Elias Charalambous după ce FCSB a condus cu 2-0 la Ploiești dar a fost egalată în finalul meciului

Cristian Stan 28.10.2023, 23:48
Ce a spus Elias Charalambous după ce FCSB a condus cu 2-0 la Ploiești dar a fost egalată în finalul meciului

FCSB a deschis scorul foarte rapid cu Petrolul Ploiești, în etapa cu numărul 14 din Superliga, ba chiar a reușit să-și dubleze avantajul, însă a plecat doar cu un punct de pe stadionul Ilie Oană.

Elias Charalambous, antrenorul roș-albaștrilor s-a prezentat la flash-interviul de la finalul partidei, acolo unde a recunoscut că este dezamăgit de rezultatul final. Totodată, acesta s-a pronunțat și în legătură cu schimbarea lui Dawa.

Ce a declarat Charalambous după remiza de la Ploiești

„Am avut 2-0 și din păcate am remizat la ultima acțiune. Nu e un rezultat bun pentru noi cu siguranță, voiam să câștigăm. Suntem dezamăgiți de rezultat, când câștigăm nu trebuie să fim mult prea entuziasmați, iar după ce pierdem trebuie să ne analizăm greșelile. Cred că atunci când am marcat golul doi lucrurile au mers bine pentru ei, când scorul e 2-1 până aproape de final, oponentul are șansa de a marca.

Când primești goluri nu e vina doar a fundașilor, trebuie să vedem ce nu am făcut bine, când conduci cu 2-0 cred că trebuie să găsești o cale să ții de rezultat. Ne temeam de cum mergea jocul, avea cartonaș galben.

Suntem fericiți pentru jucătorii care au marcat, dar nu putem fi fericiți pentru rezultatele de azi. Repet, trebuie să vedem ce am greșit și să nu mai repetăm. Am fost prea departe de faza penalty-ului, nu am văzut, voi revedea faza după meci. Când nu câștigi ești îngrijorat, normal”, a declarat Elias Charalambous, la finalul partidei Petrolul – FCSB 2-2.

În urma acestui rezultat, FCSB rămâne pe prima poziție din Superliga, cu un avans de 4 puncte în fața locului secund, ocupat de CFR, forma de moment nu este cea mai bună. Trei remize pentru echipa roș-albastră în ultimele 4 etape cu adversare care nu emit pretenții la titlu, precum Voluntari sau U Cluj.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622