Alexandru Musi a lăsat asistența cu gura căscată după victoria obținută de Petrolul pe „Ion Oblemenco”, în fața Universității Craiova. Acesta a avut o reacție surprinzătoare în momentul în care a fost întrebat despre revenirea la FCSB.
Împrumutat de roș-albaștri chiar la începutul sezonului, Musi a impresionat în acest debut de sezon, în tricoul Petrolului, cu trei goluri și tot atâtea pase decisive. Cea mai recentă dintre reușite a venit chiar în această seară, când a înscris în poarta Universității Craiova, cu o execuție sigură, din cădere.
Întrebat, imediat după meci, dacă își dorește să revină la FCSB și să lupte pentru locul său în angrenajul echipei, mijlocașul de 19 ani a adoptat un ton extrem de evaziv. „Nu pot să răspund la întrebarea asta”, a fost reacția care a uimit asistența.
A precizat, în schimb, că ar prefera să joace mai mult și a ținut să le mulțumească fanilor pentru susținerea arătată încă din momentul în care a ajuns la Ploiești. În următoarea etapă va avea ocazia să înfrunte chiar echipa de care aparține, sâmbătă, 28 octombrie, la 20:30, într-o atmosferă ce se anunță incendiară. Peste 1.000 de bilete au fost vândute chiar în repriza secundă a meciului din Bănie.
„Eu zic că victoria asta e foarte importantă, am făcut numai egaluri în ultima perioadă. Sper la mai multe. Îmi pare rău că nu pot să joc, de asta m-am apucat de fotbal, să fac spectacol pentru mine, pentru familia mea.
Suporterii sunt minunați, la fiecare meci ne susțin. Vreau să le mulțumesc că m-au primit și ei foarte bine. Trebuie să luăm fiecare meci în parte și să ne antrenăm foarte bine. Dacă o să fiu băgat în teren o să dau totul”, a declarat Alexandru Musi.
La rândul său, Florin Pîrvu a vorbit la superlativ despre tânărul mijlocaș, cu atât mai mult cu cât a fost folosit pe un post cu care nu era obișnuit absolut deloc. Nici ceilalți doi marcatori – Grozav și Huja nu au fost uitați.
„Știam că ne așteaptă un meci greu și mă bucur că am reușit să câștigăm pe un teren unde nu prea s-a câștigat. Nu pot să spun chiar tot, sunt lucruri pe care le discutăm, le pregătim, cred foarte mult în acest grup, iar lumea trebuie să aibă puțină răbdare. Suntem în al doilea an de Liga 1, trebuie să avem răbdare.
Gicu e un jucător foarte valoros, care se antrenează foarte bine și poate decide jocuri. Azi a reușit să facă un meci excelent. Mă bucur că Huja a înțeles tot ce am vorbit. A luat-o pas cu pas și pregătirea lui a fost foarte bună. E un jucător de mare caracter. A dat gol după pauză, ce poate fi mai frumos. Musi a jucat într-o poziție în care nu mai jucase. Am crezut mult în el, e o pierdere pentru noi pentru meciul următor”, a spus tehnicianul Petrolului.