Contestaţia depusă la EUIPO de către conducerea Stelei a stârnit tot felul de controverse. Nu neapărat textul memoriului sau iniţiativa au ridicat semne de întrebare ci şi costul operaţiunii.
Totul a pleceat de la dorinţa lui Gigi Becali de a înregistra la Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală marca ”FCSB Steaua”. În încercarea de a beneficia din nou de aceleaşi drepturi ca înainte de pierderea lor în instanţă în celebrul dosar al brandului.
Contestaţia depusă de CSA Steaua a costat 14.000 de lei. Cheltuială deloc de neglijat pentru clubul susţinut de MApN. Anumite zvonuri susţin că suma a fost acoperită de avocatul Florin Talpan din banii proprii!
Şi mai mult, un cuantum de 3000 de lei ar fi fost se pare un împrumut pe care un coleg s-ar fi oferit să i-l ofere. Pentru a completa taxa impusă pentru un astfel de demers.
Totuşi, reprezentanţii CSA Steaua au infirmat această variantă pentru iAMSport. Susţinând că există facturi care arată că formaţia din Ghencea a plătit memoriul depus la EUIPO.
”Toate facturile depuse au fost plătite în termen legal”, au precizat surse din cadrul MApN.
Florin Talpan ar fi cerut o garanţie de 5000 de lei pentru ca Steaua să poată înregistra contestaţia cu pricina, însă clubul din Ghencea a mai plătit alţi 7000 de lei pentru traducerea documentelor care trebuie să ajungă pe masa juraţilor EUIPO. Contestaţia are în total 430 de pagini şi conţine documente care să ateste utilizarea mărcii de către formaţia departamentală.