Ciprian Marica a vorbit cu sinceritate despre eșecul Farului după cucerirea titlului. În opinia sa, strategia aleasă de Gică Hagi nu a fost deloc inspirată.
Din postura de campioană a României, formația de la malul Mării a abordat startul acestei stagiuni cu gândul de a face performanță și pe plan european, dar nu a avut sorți de izbândă. Sheriff Tiraspol i-a năruit visul suprem, grupele Ligii Campionilor, după care a cedat în fața lui HJK Helsinki în playoff-ul Conference League.
Lucrurile nu stăteau mai bine nici în competiția internă. După șase înfrângeri în primele opt meciuri, specialiștii vedeau deja amenințată inclusiv prezența în playoff. Chestionat în privința cauzelor care au dus la eșec, Ciprian Marica a susținut cu tărie că strategia clubului de a se axa pe ambele planuri – intern și european – a fost greșită.
„A fost greu. Cred că am și greșit strategia după câștigarea titlului, n-am reușit să ne concentrăm pe ambele competiții așa cum ne-am fi dorit și din două nu ne-a ieșit niciuna. Nici în campionat nu am avut rezultate prea bine și nici internațional n-am avut performanța de a ne califica în primăvara europeană. Suntem oameni, greșim, dar important e să învățăm din greșelile pe care le-am făcut și să ne concentrăm acum pe campionat, să venim cu noi jucători tineri pe care să-i propunem spre marea performanță. Gică știe să facă lucrul ăsta, însă dorindu-ne să facem și performanță, să creștem și tineri, de multe ori se cam bat cap în cap”, a declarat acționarul minoritar al Farului, în ediția specială a emisiunii PlaySport Live, prezentată de Ioana Cosma.
În altă ordine de idei, fostul internațional a vorbit despre problemele cu care s-au confruntat jucătorii cedați de-a lungul timpului de Hagi cluburilor din străinătate și a dat asigurări că România nu trebuie să se îngrijoreze când vine vorba despre vârfurile de atac. Ba chiar a rostit trei nume cu adevărat de viitor, în viziunea sa: Louis Munteanu, Denis Drăguș și Daniel Bîrligea.
„Nu e o noutate pentru noi că jucătorii pe care îi creștem au o perspectivă și ajung la echipa națională. Ne-am fi dorit să beneficieze de mai mult suport, din punct de vedere mental trebuie să fie mai bine pregătiți. Am sesizat lucrul acesta, lucrăm ca ei să fie pregătiți când dau de o altă strategie și filosofie de fotbal. Ei calitate aveau, de aia nu au reușit mai mult de atât sau unde s-au dus au reușit puțini să confirme. Mental, ei erau obișnuiți într-un sistem, cu anumite automatisme, să știe fiecare ca un robot ce are de făcut. Au ajuns într-un alt mediu, au întâlnit alți oameni, n-au fost pregătiți.
Cred că România n-ar mai trebui să se vaite de atacanți. Eu, cel puțin, am văzut trei atacanți buni, care pot juca și în jurul cărora trebuie să construim acest joc, pentru că atacantul trebuie pus în valoare. Toți sunt diferiți: ai Louis Munteanu, un jucător cu execuții, jucător de careu, ai Drăguș, jucător de pătrundere, de forță, ambițios, îl poți folosi și atunci când joci mai jos cu echipele, pentru a juca pe contraatac și îl ai pe Bîrligea, un vârf de atac care îmi place, care poate crește. De multe ori poți juca și cu doi atacanți. Sigur, îl ai și pe Alibec, dar vorbim de cei tineri, care vin din spate, pe care trebuie să-i crești și să te bazezi. Cei trei constituie viitorul”, a mai spus Ciprian Marica la PlaySport Live.