FCSB a realizat un transfer neașteptat azi, marți, 10 octombrie 2023. Gigi Becali (65 de ani) l-a convins pe Dorin Rotariu (28 de ani) să semneze cu roș-albaștrii, iar de acum finanțatorul are gânduri mari.
Echipa lui Elias Charalambous și a lui Mihai Pintilii este lider în Superliga cu 29 de puncte după 12 etape, în timp ce locul doi este ocupat de CFR Cluj, cu 26 de puncte. Rapid și Universitatea Craiova vin pe locurile următoare, ambele cu 22 de puncte, în timp ca campioana, Farul, se află pe locul 5 cu 18 puncte.
Finanțatorul roș-albaștrilor nu mai vrea, cu niciun chip, ca echipa să mai rateze titlul în acest sezon și a prioritizat și Cupa României. Luni, Becali anunța care este marele minus al echipei, este vorba despre un marcator, iar azi este convins că a dat lovitura.
Latifundiarul din Pipera este extrem de încântat că l-a transferat pe Rotariu, mai ales că nu mai spera la această mutare pe care o visează de mult.
Becali este convins că Rotariu este piesa lipsă care lipsea din angrenajul FCSB-ului și că de acum bucureștenii vor spulbera totul în fața lor. Mai mult, omul care decide tot la echipă visează deja la un avans de 15 puncte față de urmăritoare la finalul lui 2023.
„Păi da eu v-am spus că am nevoie neapărat de unul sau doi atacanți. Acum, dacă s-a ivit ocazia asta cu Rotariu e și un mare avantaj că nu mai așteptăm. Mai avem încă nouă etape de jucat până la transferuri, îl avem acum. Eu am spus că în iarnă, dar dacă am posibilitatea să îl iau de acum și să și joace, că poate juca, e mult mai mare avantajul.
Acum, gata, nu îmi mai e teamă, în astea nouă etape putem să luăm un avans de 15 puncte. Va fi atacant, el joacă toate posturile, vârf împins, al doilea vârf și extremă dreapta. El va juca atacant, că o să fie vârf, că o să fie extremă dreaptă, o să vadă antrenorii la antrenamente, dar cert e că se va începe cu el meciul de la Voluntari.”, a spus Becali, la sport.ro.
Gigi Becali (65 de ani) a spus de ce l-a ales pe internaționalul român, dar și ce mare minus, în opinia sa, a rezolvat la FCSB prin această mutare. În plus, și Rotariu a făcut o afacere când a parafat înțelegerea cu gruparea vicecampioană.
”Eu am vrut tot timpul să îl iau pe Roti, dar nu am putut atunci. Da, 20.000 de euro lunar e salariul. Noi duceam lipsă de atacant, prea multe ocazii și nu marcam, acum o să marcăm 3-4 goluri la fiecare meci. Nu îl prezentăm, și-a luat mașina, și-a luat apartamentul în primire, deja mâine la antrenament, ce să mai prezentăm?”, a mai spus Becali.