Selecționerul ideal, în opinia lui Anghel Iordănescu, ar veni și pe jos la națională. Conduși acum de Mirel Rădoi, tricolorii au ratat startul în preliminariile CM 2022. Deocamdată, Rădoi a anunțat că nu va părăsi banca tehnică. Însă deja există variante pentru eventuala schimbare a acestuia. Iar cel mai bun antrenor al secolului XX știe deja cine sunt cele mai bune opțiuni.
Mirel Rădoi are o poziție deja ingrată pe banca naționalei. Iar unii deja se gândesc la înlocuitori. Selecționerul ideal, în opinia lui Anghel Iordănescu, sunt personalități fotbalistice libere de contract în această perioadă. Însă, Rădoi, deși a amușinat parfumul unei demisii, s-a decis să nu abandoneze, încă, lupta.
Nu vă ascund faptul că m-am gândit la demisie după rezultatele din primele meciuri ale campaniei de calificare la Campionatul Mondial. De altfel, acesta a fost mereu felul meu de a lucra. Vedeți ce s-a întâmplat la FCSB. Când am simțit că nu putem progresa, am plecat. Nu am ținut cont nici de bani, nici de gradul de rudenie, nimic. Am plecat pentru că știam că atunci este momentul. Așa se va întâmpla și cu echipa națională”, a spus Rădoi, într-o conferință de presă.
Rădoi a mai spus că e conștient că există mulți antrenori care și-ar dori să devină selecționeri.
Știu sigur că sunt antrenori care-și doresc să antreneze echipa națională și e normal să se întâmple așa. Cine nu și-ar dori să fie antrenorul României?”, a mai spus Mirel Rădoi.
Pe de altă parte, Anghel Iordănescu, fost selecționer în 3 rânduri al tricolorilor, știe care ar fi înlocuitorul ideal pentru Rădoi. „Tata Puiu” a spus că i l-a și recomandat președintelui FRF, Răzvan Burleanu.
Ultima oară când am vorbit cu Răzvan Burleanu, l-am sfătuit să discute pentru Gică Hagi. Sunt convins că se va întoarce la echipa naţională, aşa cum se poate întoarce şi Răzvan Lucescu. Şi Dan Petrescu îşi doreşte să antreneze echipa naţională. Uitaţi-vă ce se petrece în fotbalul românesc: avem patru antrenori care sunt liberi de contract. Ne permitem acest lux şi nimeni nu insistă, mă refer şi la echipele de club”, a declarat Iordănescu la emisiunea „Look Sport LIVE” de la Look Sport+.
Anghel Iordănescu a mai spus că nu crede că banii ar fi o problemă pentru niște oameni deja realizați financiar.
O să mi se spună că sunt prea scumpi. Cred că un antrenor precum Dan Petrescu, care a strâns o sumă considerabilă din fotbal, poate să vină mai stea câţiva ani la o echipă din România. Vă dau scris că şi Dan Petrescu, şi Gică Hagi, vin pe jos la echipa naţională, în alergare. Aşa de mult iubesc echipa naţională”, a mai adăugat Iordănescu la emisiunea citată.
România nu s-a mai calificat la Cupa Mondială din 1998, iar la Campionatul European n-a mai participat după campania din 2016. Pentru echipa antrenată de Mirel Rădoi urmează două meciuri amicale, cu Georgia (2 iunie) şi Anglia (6 iunie).