”A fost ucis de teroriști la petrecere”. Fost fotbalist la Hapoel Tel Aviv, victimă a războiului din Israel

Bogdan Solomon 08.10.2023, 18:15
”A fost ucis de teroriști la petrecere”. Fost fotbalist la Hapoel Tel Aviv, victimă a războiului din Israel

Războiul din Israel a făcut victime și în lumea sportului. Un fost fotbalist al lui Hapoel Tel Aviv și-a pierdut viața în urma atacului lansat de gruparea paramilitară palestiniană Hamas.

Un fost fotbalist al lui Hapoel Tel Aviv și-a pierdut viața în războiul din Israel

Teroriștii au deschis focul asupra miilor de persoane care luau parte la un festival din apropierea graniței Gaza-Israel. Bilanțul actual indică 600 de morți și peste 2000 de răniți.

Printre cei care nu au supraviețuit se numără și Lior Asulin (43 de ani), fostul atacant al lui Hapoel Tel Aviv. Acesta a înscris de-a lungul carierei 88 de goluri în prima ligă israeliană.

„Cu mare tristețe, după multe ore în care a fost declarat dispărut, am fost informați că fostul nostru jucător Lior Asulin a fost ucis de teroriști la petrecerea din Re’im. Clubul Hapoel Tel Aviv își pleacă capul și transmite condoleanțe și putere familiei lui Lior în aceste momente dificile”, se arată în mesajul publicat pe rețelele de socializare.

Asulin a evoluat pentru mai multe cluburi importante din „Țara Sfântă”, precum Beitar Ierusalim, Bnei Yehuda, Petah Tikva sau Hapoel Tel Aviv. Peste hotare a bifat o singură experiență, în Cipru, la Apollon Limassol.

Jucătorii străini pleacă rând pe rând din Israel

Dată fiind situația actuală, s-a luat decizia ca meciurile programate în acest weekend să fie amânate, iar străinilor li s-a permis să părăsească țara până când situația va reveni la normal. Toți fotbaliștii de la Maccabi Haifa au făcut-o deja și vor fi urmați cât de curând de cei legitimați la Hapoel Tel Aviv și Beitar Ierusalim.

„Nu mă întrebați de fotbal! În Israel e război”, au fost cuvintele rostite de Robbie Keane, antrenorul irlandez al lui Maccabi Tel Aviv, întrebat despre situația echipei sale, care este angrenată și în Conference League.

„Organizația teroristă Hamas a început un tir masiv de rachete din Fâșia Gaza spre teritoriul israelian, iar teroriștii s-au infiltrat pe teritoriul israelian în mai multe locuri diferite. Civililor din zonele de sud și centru li se cere să stea lângă adăposturi, iar în zona care înconjoară Fâșia Gaza, în interiorul adăposturilor.

Șeful Statului Major General efectuează în prezent o evaluare a situației și aprobă planurile de continuare a activității IDF. Organizația teroristă Hamas este suverană în Fâșia Gaza și este responsabilă pentru acest atac. Aceasta va suporta consecințele și responsabilitatea pentru aceste evenimente”, se arată în comunicatul emis de Forțele de Apărare ale Israelului.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622