Mircea Lucescu este extrem de activ la 78 de ani. Antrenorul muncește zilnic la Dinamo Kiev, acolo unde are rezultate notabile și unde este respectat, așa că ”Il Luce” este departe de ”pensie”. În plus, două cluburi de mare tradiție din România se gândesc deja să-l coopteze în staffurile lor din vara viitoare.
”Bomba” a fost aruncată de către Cristi Borcea, fostul președinte și mai apoi acționar de la Dinamo. Omul de afaceri a spus ce trebuie să se întâmple la gruparea din ”Ștefan cel Mare” pentru ca aceasta să revină în prim plan, dar este atent și la mișcările pe care le pregătesc cei de la Rapid.
”Eu am zis: ‘Luați, domnule, pe Răducioiu, pe Lupescu, pe Prunea. Dacă n-o să fim mai deștepți cu cinci minute…. Pe nea Mircea Lucescu, să-l cooptăm. Dacă nu, îl va coopta Rapidul, sută la sută. Nea Mircea ar trebui să fie la noi”, a spus Borcea.
Dinamo face pași mari către ieșirea din insolvență după ce Tribunalul a aprobat planul de reorganizare, motiv pentru fani de a spera la noi investitori în club. Dinamo a revenit în Superliga, s-au șters datorii în valoare de 5 milioane de euro în ultima lună, datorită planului de reorganizare realizat de firma de insolvență RTZ, însă cei care se gândesc să investească la această formație se lovesc de un impediment: stadionul.
Este cazul și lui Cristi Borcea, cel care intenționează să vireze bani în contul ”alb-roșiilor”, însă, pentru a realiza acest lucru, trebuie ca, mai întâi, să se construiască o nouă arenă în Ștefan cel Mare.
”Prieteni de-ai mei care sunt dinamoviști, care ar vrea să vină mâine lângă Dinamo, mi-au zis: ‘domnule, dacă te ocupi, buget de 15 milioane, mâine’. Sper că în 3 ani să fim o echipă care să jucăm în cupele europene pe noul stadion”, a spus Cristi Borcea, potrivit Sport.ro.
Fostul finanțator al lui Dinamo a comentat și situația actuală de la nivelul băncii tehnice.
”Burcă, are tot meritul pentru promovare. El e șeful acționarilor și nimeni nu-i spune când greșește și ce greșește. Trebuie să spună, domnule, noi nu putem financiar. I-aș da crezare până în iarnă și dacă n-aș vedea îmbunătățiri, l-aș pune pe Mircea Rednic”, a punctat omul de afaceri.