Lovitură puternică pentru Lucescu în Ucraina. A pierdut cu liderul-șoc din campionat, Polessya

Bogdan Solomon 07.10.2023, 20:53
Lovitură puternică pentru Lucescu în Ucraina. A pierdut cu liderul-șoc din campionat, Polessya

Cea mai recentă etapă din campionatul Ucrainei nu i-a adus deloc motive de bucurie lui Mircea Lucescu. Echipa sa a fost învinsă de Polessya, revelația debutului de sezon.

Mircea Lucescu, învins de liderul-șoc din campionatul Ucrainei

Dinamo Kiev a cedat pe terenul nou-promovatei, scor 2-3, în etapa cu numărul 10. Înfrângerea a fost cu atât mai usturătoare cu cât s-a aflat de două ori în avantaj pe tabelă.

Vitali Buyalsky a deschis scorul încă din minutul 4, dar oaspeții au restabilit egalitatea 11 minute mai târziu, prin Boris Krushynskyi. Buyalsky a înscris din nou, în minutul 51, după șase minute gazdele au rămas în inferioritate numerică (n.r. a fost eliminat Yevgheni Morozko)  și părea că formația pregătită de cel mai titrat antrenor din istoria fotbalului românesc nu mai putea rata victoria.

Doar că desfășurarea partidei a fost cu totul alta. Pylyp Budkivsky a restabilit egalitatea în minutul 64, pentru ca în minutul 70 Polessya să preia conducerea, grație reușitei lui Artem Kozak. Dinamo Kiev a alergat după egalare, dar nu a mai putut face nimic, iar în minutul 90+3 a avut la rândul ei un jucător eliminat, pe Opleksandr Karavayev.

În urma acestui rezultat, Polessya este liderul campionatului cu 19 puncte, în vreme ce Dinamo Kiev ocupă poziția a 15-a, la patru puncte distanță. A fost cea de-a doua înfrângere suferită de echipa lui Mircea Lucescu.

Motivul pentru care nu se pune problema demiterii, indiferent de rezultate

În altă ordine de idei, presa ucraineană a anunțat recent că „Il Luce” nu are motive să-și simtă postul amenințat. Patronul Igor Surkis i-ar fi garantat că va rămâne la cârmă echipei până la sfârșitul sezonului, când îi expiră contractul, indiferent de rezultate.

„Pentru Igor Surkis, Lucescu a devenit aproape ca un monument al vieții sale. Mai ales acum, în condițiile politice și economice foarte dificile. Pe lângă experiența și talentul său, Lucescu are o capacitate genială nu numai de a găsi un limbaj comun cu proprietarii cluburilor, dar și într-o anumită măsură de a-i face să ‘danseze’ alături de el. Așadar, oricât de mult s-a revolta suporterii, aproape sigur că Mircea Lucescu va fi la cârma echipei până la finalul actualului sezon”, a transmis sport.ua.com.

În vara anului trecut, tehnicianul a fost curtat de Fenerbahce, dar a declinat oferta, din dorința de a continua în Ucraina, în plin război. Plecarea ar fi echivalat cu o trădare, în opinia sa.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622