Dănuț Lupu (56 de ani), fostul internațional român, coordonator al secției de fotbal în cadrul CS Dinamo, a fost condamnat azi definitiv la închisoare.
Lui Dănuț Lupu i s-a respins apelul. Fostul internaționalul român a fost condamnat la 7 luni și 10 zile de închisoare cu executare și trebuie să se predea de îndată la Penitenciarul Rahova.
Lupu, care a spus recent că nu i-a plăcut băutura, fiind deranjat că multe lume îl cataloghează ca fiind ”un bețiv”, are probleme în prezent tocmai din cauza licorilor bahice.
La data de 16 februarie 2023, magistrații Judecătoriei din Cornetu au decis condamnarea lui Dănuț Lupu la șase luni de închisoare cu executare, pentru conducere fără permis. De altfel, se pare că fostul fotbalist nu ar mai avea permis de conducere din 2001!
Lupu, care ar fi încercat, în toată această perioadă, să-și ia permisul înapoi, a fost condamnat până la urmă după ce a fost fost prins, în repetate rânduri, în timp ce conducea fără permis, iar acum decizia a devenit definitivă, anunță prosport,ro.
Lupu are probleme cu legea încă din 2001, când a renunțat și la cariera profesionistă. În 2001, fostul fotbalist a fost prins cu o alcoolemie mult peste medie, astfel că ar fi rămas și fără permis. De atunci, Lupu a tot încercat să rezolve probleme prin tot felul de procese.
„CAB în dosarul penal nr 13016/1748/2022 respinge apelul inculpatului Dănuț Lupu.
02.10.2023
Ora estimata: 09:00
Complet: S2 C6 A
Tip soluție: Respins apel
Soluția pe scurt: DP 1401/A/ În baza art.421 alin.1 pct.1 lit.b Cod procedură penală respinge ca nefondat apelul declarat de către apelantul inculpat Lupu Dănuţ împotriva sentinţei penale nr. 79/16.02.2023, pronunţată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr. 13016/1748/2022. În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală obligă pe apelantul inculpat la plata sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatului şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 2 octombrie 2023.
Document: Hotarâre 1401/2023 02.10.2023”, este hotărârea în cazul în care Dănuț Lupu a fost condamnat.
În vara acestui an, când a apărut prima decizie, Lupu a vorbit, evaziv însă, despre acest subiect delicat.
”Nu știu, nu pot să vă spun eu lucrul ăsta. De aia sunt avocați, nu? Da, în primul rând regret ce s-a întâmplat. Am fost nevoit. Pur și simplu mă duceam la spital. Îmi era rău, și martorii au declarat același lucru. Acum, știți cum e în viață, chiar dacă faci anumite greșeli, eu spun că dacă le faci în interes de sănătate…
Până la urma urmei e greșeala mea”, a spus Lupu, potrivit gândul.ro.
Fostul fotbalist, acum membru în conducerea celor de la CS Dinamo, nu s-ar fi împăcat cu ideea că nu mai are permis și ar fi continuat să șofeze, astfel că a avut iar probleme cu legea. Lui Lupu i s-ar fi întocmit un dosar penal pentru conducere fără permis.
La 23 iulie 2020, Curtea de Apel Galați l-a condamnat la șase luni de închisoare, numai că magistrații de la Cornetu au venit cu o condamnare și mai dură.
”Inculpatul a fost condamnat să execute pedeapsa cea mai grea, care, în cazul său, a fost tot de șase luni, la care s-a adăugat sporul de o treime, calculat la o lună și 10 zile, astfel astfel că, în final, Lupu are de stat în detenție 7 luni și 10 zile”, au notat magistrații.