A plecat de aproape 3 ani de la CFR și acum joacă pentru rivala FCSB, dar Djokovic încă are bani de recuperat de la Cluj

Ioan Valentin Oprea 01.10.2023, 10:40
A plecat de aproape 3 ani de la CFR și acum joacă pentru rivala FCSB, dar Djokovic încă are bani de recuperat de la Cluj

Damjan Djokovic s-a despărţit de CFR Cluj, în ianuarie 2021, dar nu şi-a încheiat complet socotelile cu gruparea din Gruia nici până acum.

Mijlocaşul central de la FCSB are încă restanţe din perioada în care îmbrăca tricoul alb-vişiniu, iar acum îşi caută dreptatea la comisii. Djokovic a încercat să rezolve conflictul pe cale amiabilă cu şefii trupei de la poalele Feleacului, dar cele două părţi nu au ajuns la nicio înţelegere.

În şedinţa din 28 septembrie, speţa dintre Djokovic şi CFR a ajuns pe masa federalilor. Nu s-a luat nicio hotârâre în acest caz, urmând ca litigiul să fie repus pe tapet la o înâlnire ulterioară, programată pentru data de 5 octombrie.

Nu mai e sigur de postul său de titular

În vară, după ce şi-a încheiat angajamentul cu Al-Raed, Djokovic a bătut palma cu Gigi Becali. Fotbalistul în vârstă de 33 de ani a început din postura de titular sezonul, dar ex-iugoslavul a început apoi să fie trecut treptat pe banca de rezerve.

În timp ce Darius Olaru şi Adrian Şut sunt siguri de postul lor în primul unsprezece, Djokovic şi Ovidiu Popescu luptă din greu pentru a prinde echipa lui Elias Charalambous. Tehnicianul cipriot i-a rotit pe cei doi şi le-a dat ambilor minute în ultimele meciuri.

În jocul din Cupa României, cu FC Bihor, câştigat de roş-albaştri cu scorul de 2-0, Djokovic a fost cel ales să înceapă din primul minut pe teren.

Nu se plânge că a fost lăsat pe bancă

În total, în acest debut de sezon, Djokovic a strâns 14 prezenţe pentru FCSB, dintre care zece au fost din postura de titular. La capitolul realizări, acesta are trei goluri şi un assist.

Întrebat de jurnalişti dacă este nemulţumit de faptul că în unele partide a fost lăsat pe bancă, Djokovic a fost tranşant. A transmis că îşi doreşte să se impună la FCSB, dar a subliniat, pe de altă parte, că importantă în acest moment este echipa, iar el este dispus să accepte orice decizie a staff-ului tehnic al roş-albaştrilor.

Normal că avem un lot de 25 de jucători și fiecare trebuie să aibă șansa de a juca. Nu sunt eu mai important decât echipa. Cea mai importantă e echipă, care nu a mai câștigat de multă vreme campionatul, a explicat mijlocaşul croat.  

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622