Declaraţiile lui Alex Chipciu de ieri de după meciul dintre Steaua şi Universitatea Cluj au inflamat spiritele în tabăra divizionarei secunde.
Iar reacţiile nu au întârziat să apară. Jucătorul clujenilor a fost luat în primire de suporterii stelişti pe o reţea de socializare. Şi chiar ironizat. Susţinătorii trupei din Ghencea folosindu-se de titlul unui celebru show tv pentru a-l lua peste picior pe fotbalistul pe care acum 10 ani îl adulau.
„Chipciu pare să fie destul de frustrat, și asta nu poate fi decât din cauza faptului că a înțeles ce spuneau suporterii steliști, și anume că el nu a avut niciodată ocazia să joace pentru Steaua București. Declarația lui vine pe fondul acestei frustrări și a negării lui. Dacă vă întrebați despre echipament, atât cel al Stelei, cât și cel al lui ‘U’ Cluj sunt furnizate de aceeași companie.
Singurul ‘fake’ la care face referire este, probabil, clubul pentru care a evoluat Chipciu între 2011 și 2016. În privința declarațiilor sale, trebuie să recunoaștem că au fost cel puțin amuzante. Dacă un jucător care începe o conferință de presă cu ‘Mânca-ți-aș gura ta!’ a ajuns să fie o asemenea vedetă, nu putem decât să zâmbim. Pe viitor va trebui să primim mai bine astfel de ‘vedete'”, a fost răspunsul dur al celor de la AS47.
Chipciu a îmbrăcat tricoul celor de la FCSB între 2012 şi 2016. Fotbalistul de 34 de ani nu s-a ferit să îşi exprime din nou părerea referitoare la scandalul care a marcat fotbalul românesc în ultimii 10 ani. Vorbele sale nu aveau cum să fie trecute cu vederea.
„Îmi vine să râd. Am și oameni din Peluza Sud care mi se par respectabili și foarte inteligenți. În afară de stadion, care e foarte frumos, nu m-a încercat nimic. Nu vreau să fac jocuri, chiar nu mă interesează și faptul că am jucat la FCSB nu are nicio legătură. Asta este Steaua? Cu echipamentul ăsta fake? E o echipă fantomă din punctul meu de vedere.
Păcat de suporterii din Peluza Sud. M-au înjurat de soră, de nevastă, că sunt sclavul domnului Becali, așa este, ei sunt sclavii Armatei. Nu-mi pare rău că nu am jucat la Steaua deloc. Din contră, sunt legat emoțional de acei oameni. (…) Copiii făceau poze cu mine și jucătorii, dacă îi întrebai, erau fanii mei, fără să fiu eu vreun mare jucător”, a fost declaraţia care i-a stârnit pe susţinătorii Stelei.