România – Kosovo se dispută în această seară, de la ora 21:45, în preliminariile pentru EURO 2024.
Dacă duelul cu naționala Israelului a adunat în tribune aproximativ 50.000 de suporteri, cel din etapa a 6-a a grupei I nu îi determină pe fani să se îmbulzească la casele de bilete de la Arena Națională.
Startul bun de campanie al României i-a determinat pe suporteri să fie prezenți pe cel mai mare stadion al țării pentru partida de sâmbăta trecută. 49.193 de bilete au fost vândute pentru duelul cu Israel, unul în care Stanciu&Co. s-au întrebuințat serios pentru un rezultat de egalitate. Fanii au fost extrem de dezamăgiți de felul în care ”tricolorii” au jucat, iar această stare se reflectă foarte bine în numărul de tichete achiziționate pentru confuntarea cu naționala pregătită de slovenul Primoz Gliha.
Cu doar câteva ore înaintea partidei contra celor de la Kosovo, aproximativ 26.000 de bilete au fost vândute, conform celor de la Fanatik. Porțile stadionul se vor deschide la ora 19:30, iar cei care vin din timp au ocazia să petreacă ceva timp la Arena Fanilor, un loc special amenajat de FRF pentru suporteri.
În urma duelului cu Israel, Jandarmeria Română a aplicat o serie de sancțiuni.
A fost constatat și întocmit un act de sesizare în conformitate cu prevederile Legii nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri. De asemenea, au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 4.960 de lei, astfel:
9 sancțiuni contravenționale în conformitate cu prevederile Legii nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive;10 sancțiuni contravenționale în conformitate cu prevederile Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice;
Totodată, au fost aplicate 4 sancțiuni complementare privind interzicerea accesului la competițiile sportive pe o perioadă de 6 luni. În continuare se fac verificări pentru identificarea și sancționarea altor persoane care au încălcat cadrul legal în vigoare”, se afișează în comunicatul emis de Jandarmerie.
1. Ştefan Târnovanu
2. Andrei Rațiu
3. Radu Drăgușin
4. Adrian Rus
5. Vladimir Screciu
6. Marius Marin
7. Denis Alibec
8. Alexandru Cicâldău
9. George Pușcaș
10. Nicolae Stanciu
11. Nicuşor Bancu
12. Horaţiu Moldovan
13. Valentin Mihăilă
14. Ianis Hagi
15. Andrei Burcă
16. Marian Aioani
17. Daniel Bîrligea
18. Răzvan Marin
19. Darius Olaru
20. Florinel Coman
21. Olimpiu Moruțan
22. Mario Camora
23. Deian Sorescu