Antrenorul lui Alaves l-a „citit” pe Ianis Hagi după primele minute în tricoul noii echipe: „Îi lipsesc automatismele şi alte lucruri”

Bogdan Solomon 04.09.2023, 17:52
Antrenorul lui Alaves l-a „citit” pe Ianis Hagi după primele minute în tricoul noii echipe: „Îi lipsesc automatismele şi alte lucruri”

Antrenorul lui Alaves a tras primele concluzii după debutul lui Ianis Hagi în La Liga. Acesta a dezvăluit aspectele pe care internaționalul român va trebui să le îmbunătățească în următoarea perioadă.

Antrenorul lui Alaves l-a analizat pe Ianis Hagi după primele minute în La Liga

Chiar dacă fiul lui Gică Hagi a intrat pe teren abia în minutul 87 al partidei câștigate de echipa sa pe propriul teren în fața Valenciei, scor 1-0, cele câteva minute bifate au fost suficiente ca Luis Garcia să-și formeze o primă impresie. Acesta l-a lăudat pentru determinarea arătată la antrenamente, exprimându-și convingerea că va progresa pe parcurs, dar a lăsat de înțeles că nu poate fi titular în momentul de față.

Motivul? Îi lipsesc automatismele din joc, întrucât se află de puțin timp la Deportivo Alaves și nu-și cunoaște foarte bine colegii. „Creşte în pregătire de la o zi la alta, totuşi îi lipsesc automatismele şi alte lucruri”, a declarat tehnicianul.

La rândul său, Ianis Hagi a transmis un mesaj după primele minute în tricoul noii echipe, arătându-se încântat de această oportunitate. Nu a uitat nici să le mulțumească fanilor pentru modul în care l-au primit.

„Ieri a fost o zi foarte specială! Mulțumesc tuturor fanilor pentru primirea frumoasă de care am avut parte și am fost foarte fericit să pot să sărbătoresc victoria. Ne vedem după pauza generată de meciurile echipelor naționale! Haide, Deportivo Alaves!”, a transmis mijlocașul de 24 de ani.

Ianis Hagi se află în lotul României pentru meciurile cu Israel și Kosovo

În altă ordine de idei, Ianis Hagi se numără printre jucătorii convocați la echipa națională pentru meciurile cu Israel și Kosovo din preliminariile Euro 2024, decizie care îi poate complica situația, având în vedere că pierde două săptămâni de pregătire la echipa de club.

Edi Iordănescu și-a propus astfel să mizeze pe jucători care au mare experiență la nivelul primei reprezentative. Două victorii ar spori semnificativ șansele de calificare la turneul final.

„Cred că avem calitatea și valoarea necesare să ne impunem și să ne urmăm visul. Am încredere în jucători și în spiritul lor de sacrificiu. Parcursul din aceste preliminarii a arătat că această echipă poate și, mult mai important, că luptă până la final pentru obiectivul pe care ni l-am propus.

Nu vreau să vorbesc despre jucătorii care ne lipsesc din motive medicale. Așa cum am mai spus-o, sunt aici, împreună cu staff-ul meu, pentru a găsi soluții, nu alibiuri. Selecția pentru aceste două partide nu s-a bazat doar pe talentul individual. Mai sunt jucători pe care îi monitorizăm, au fost alături de noi și forma lor la club este bună, dar am preferat la acest moment, pentru o provocare de acest nivel, să mizăm pe jucători cu mai multă experiență la națională și care au fost mai mereu parte a acestui nucleu”, a transmis selecționerul.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622