Iată că nu mai este mult până la premiera noului sezon al emisiunii ”Chefi la cuțite”, iar preselecțiile se anunță pline de povești de viață interesante. Un campion național la powerlifting, care în trecut a fost traficant de droguri, apare în noul sezon al show-ului de la Antena 1. ”Sportul și bucătăria mi-au schimbat viață”, spune el.
Alexandru Bunea, căci despre el este vorba, se numără printre concurenții celui de-al doisprezecelea sezon al emisiunii ”Chefi la cuțite”. El este, după cum spuneam, campion național la powerlifting, dar și un bucătar priceput. În acest weekend, sportivul va apărea pe micile ecrane, în cadrul celebrului show culinar de la Antena 1.
Atât pasiunea pentru sport, cât și cea pentru arta culinară, i-au schimbat viața, iar asta o spune chiar el. A ajuns să practice sport de performanță, însă înainte de a deveni campion la ridicarea greutăților, Alexandru a trecut printr-o perioadă nu prea bună.
Alexandru Bunea, unul dintre concurenții din noul sezon ”Chefi la cuțite”, a dezvăluit cum reușește să îmbine sportul cu arta culinară. La întâlnirea cu jurații, el și-a spus impresionanta poveste de viață. Cele două pasiuni le-a descoperit în același timp, însă după o perioadă neagră din viața lui.
Concurentul avea doar 14 ani când părinții săi au decis să meargă pe căi separate. Alexandru a început să lipsească de la ore și a ajuns să renunțe de tot la studii. Ulterior, el a intrat în anturaje dubioase și a ajuns chiar să fie arestat pentru trafic de stupefiante.
”Când aveam 14 ani, părinții mei au divorțat, iar eu am început să lipsesc des de la școală. Ulterior, am renunțat la studii și am intrat în niște anturaje dubioase. Dar până să fiu arestat pentru trafic de droguri nu am realizat cu adevărat că o luasem pe o pantă greșită. Am scăpat cu o suspendare, dar acela a fost momentul în care m-am hotărât să-mi schimb viața”, a mărturisit Alexandru Bunea.
Noul sezon al emisiunii va debuta pe data de 2 septembrie, cu cinci ediții consecutive. Gina Pistol nu va mai apărea la ”Chefi la cuțite”, iar prezentatoarea show-ului culinar va fi Irina Fodor. În ceea ce privește programul de difuzare, acesta va fi următorul:
După cele cinci ediții-maraton de debut, show-ul de la Antena 1 va avea câte patru ediții săptămânale. Acestea vor fi difuzate în fiecare duminică, luni, marți și miercuri.