Ședință de urgență la Dinamo, pe tema datoriilor neachitate.
Marți dimineață, Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar al lui Dinamo, a convocat Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) pentru a prezenta situația în care se află, în prezent, clubul roș-alb.
La ședința de maximă importanță s-au prezentat acționarii Andrei Nicolescu, Andrei Cionca și Dan Gătăianțu, dar și Sorin Preda, viitor acționar al „câinilor”. Totodată, și-au făcut apariția Andrei Bendeac, directorul social media, Romeo Bănică, directorul de marketing, Cătălin Mișu, patronul Regata, unul dintre sponsorii echipei, și Elias Bucurică, liderul PCH.
Situația financiară de la Dinamo nu este deloc bună, având în vedere că s-au adunat plăți neachitate, conform planului de reorganizare în vigoare, atât din luna mai, cât și din prezent, care însumează peste 650.000 de euro.
Aceste datorii mențin o stare de panică în cadrul clubului, deoarece, în orice moment, oricare dintre creditorii ce trebuie plătiți ar putea solicita falimentul.
Săptămâna trecută, Vlad Iacob a fost revocat din funcția de administrator special, locul acestuia fiind luat de Andrei Nicolescu.
Ulterior, Vlad Iacob a avut un discurs „acid” la adresa acționarilor majoritari de la Dinamo – Eugen Voicu și Andrei Nicolescu – pe care îi acuză de faptul că au „alterat” noul proiect de la formația roș-albă.
„Apreciez că am ocazia de a prezenta acest mandat de mai bine de un an de zile în care am muncit neremunerat pentru Dinamo. În cadrul acționariatului clubului pe lângă domnul Andrei Cionca a fost cooptat și va fi oficializată și sosirea domnului Sorin Preda. Sunt doi oameni care au construit business-uri puternice, oameni cu resurse financiare de care Dinamo are foarte mare nevoie.
Dinamo nu a beneficiat de un plan strategic, de un proiect, de oameni specializați cu expertiză și competență, lucruri cu care noii acționari pot veni în cadrul proiectului actual. Un club precum Dinamo are nevoie de departamente puternice, de un plan strategic elaborat de oameni competenți. Un plan pe care să-l urmeze și de la care să nu se abată în funcție de rezultate de moment, de supărări sau chestiuni temporare.
Timp de mai bine de un an, mi-am asumat un drum dificil. Pot spune că sunt pregătit să-mi închei mandatul cu mândrie, după performanța promovării, însă trebuie să rămân umil. Consider că Dinamo merită mult mai mult decât o simplă promovare și sunt conștient că în contextul dat nu am putut să îi ofer mai mult de atât. Eu voi continua să studiez și să-mi perfecționez competențele și sper ca în viitor să mai am ocazia să mai fac parte din conducerea acestui club.
Nu erau extraordinar de bune relațiile nici în momentul promovării. Proiectul a fost alterat ușor, ușor de către noii acționari majoritari ai clubului. Nu a fost un proiect care să ofere și să confere încredere și transparență pentru mulți investitori care au fost invitați să participe. Nu a asigurat resursele necesare pentru un club aflat în insolvență. Nevoia de resurse și finanțare este mult mai mare decât banii pentru salarii și a cheltuielilor curente”, a declarat Vlad Iacob, în cadrul unei conferințe de presă.