Tragedie la Ploieşti. Un tânăr fotbalist în vârstă de doar 19 ani şi-a găsi sfârşitul într-un cumplit accident rutier.
Darius Sîrbu, jucător legitimat la formaţia ACS Petrosport, a decedat duminică, 20 august, în urma unui accident rutier pe strada Mihai Bravu din Ploieşti. Din primele informaţii, şoferul autoturismului a pierdut controlul şi s-a izbit violent de un stâlp stradal. În urma impactului, maşina a luat foc.
Atât şoferul maşinii, câr şi Darius Sîrbu, pasager pe bancheta din spate, au rămas blocaţi în autoturism şi au murit carbonizaţi. Cel de-al treilea pasager a scăpat cu viaţă. Acesta fost catapultat în afara maşinii de impact şi a fost transportat de urgenţă la spital pentru a-i fi acordate îngrijiri.
Clubul Petrosport Ploiești anunță pierderea prematură a unui copil deosebit. La doar 19 ani, Darius Sîrbu s-a stins din viață în cumplitul accident care a avut loc în Ploiești, duminică noapte. Conducerea clubului și colegii din echipă sunt alături de familia îndoliată, în aceste momente grele, și le transmit sincere condoleanțe! Dumnezeu să-l ierte și să îl odihnească în pace!”, au scris oficialii de la ACS Petrosport”, pe reţelele de socializare.
În etapa următoare a Ligii A Prahova se vor ţine la fiecare meci momente de reculegere în memoria lui Darius Sârbu.
Sursa foto: Petrosport Facebook