De ce l-a angajat Rapid pe Lobonț. ”Moldovan putea să salveze jumătate din golurile primite”

Ioan Valentin Oprea 11.08.2023, 13:29

La scurtă distanţă după ce Horaţiu Moldovan a gafat decisiv în eşecul suferit de Rapid în deplasarea de la Voluntari, scor 1-2, şefii trupei de sub Podul Grant au luat o primă măsură. Bogdan Lobonţ a fost instalat de urgenţă antrenor de portari.

Moldovan, titular la prima reprezentativă în ambele meciuri disputate de tricolori în luna iunie, cu Kosovo şi Elveţia, a făcut-o lată în ultima etapă din Superligă. Goalkeeper-ul în vârstă de 25 de ani a greşit la ambele goluri al ilfovenilor, iar presa a speculat că şefii din Giuleşti iau deja în calcul achiziţionarea unui alt număr unu.

Şucu şi Angelescu l-au convins, în schimb, pe „Lobby” să vină la Rapid şi să se ocupe de pregătirea lui Moldovan şi Drăghia. Chiar dacă apreciază calităţile lui Moldovan, fostul portar al italienilor de la AS Roma a găsit şi un punct nevralgic al acestuia.

Lobonţ are încredere în calităţile lui Moldovan

Încă din decembrie 2021, într-un interviu acordat jurnaliştilor de la Gazeta Sporturilor, Lobonţ a explicat că Moldovan are un tic ce îl împiedică să pareze şuturile adversarilor. Fostul portar de la AS Roma crede că Moldovan poate evita multe dintre golurile pe care le încasează dacă renunţă la saltul pe care îl face atunci când se pregăteşte să sară după mingi.

Am vorbit cu nea Leo Toader și am văzut meciuri ale Rapidului împreună. Horațiu are calități extraordinare, doar că l-am văzut și la Ripensia, iar în momentul în care adversarul se pregătea să tragă la poartă, el face un salt. Să vă uitați cu atenție la el. Face un salt de parcă face sărituri cu genunchii la piept. Și acum face acel salt, mai soft, dar îl face. Dacă cine-l pregătește reușește să-i corecteze saltul ăsta, vă spun că putea să salveze jumătate din golurile pe care le-a luat Rapidul în sezonul 2021-2022″, a sunat analiza lui „Lobby”.

A fost ofertat şi de CSA Steaua

Lobonţ e ferm convins că dacă Moldovan va corecta acest obicei, atunci va reuşi să îşi treacă în cont mult mai multe parade, iar cluburi mari din Occident îşi vor îndrepta privirea înspre el. Fostul portar al naţionalei subliniază că, odată ce va renunţa la acest salt, Moldovan va avea mai mult timp la dispoziţie pentru a reacţiona în poartă.

El e cu picioarele în aer și n-are contact cu solul. În momentul când adversarul se pregătește să tragă, iar tu faci saltul ăsta, ce trebuie să faci ca să plonjezi? Trebuie să aterizezi și apoi să pleci. Fracțiunile astea de secundă sunt importante pentru că mingea e deja în poartă!”, a mai explicaz Lobonţ.

Înainte de a veni la Rapid, Lobonţ a mai fost ofertat, în această vară, şi de CSA Steaua. Potrivit lui George Ogăraru, fostului goalkeeper de la AS Roma sau Ajax Amsterdam i s-a propus să pregătească una din grupele de juniori ale formaţiei din bulevardul Ghencea. Negocierile nu s-au finalizat, în cele din urmă, într-un sens pozitiv.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622