Țintă-surpriză pentru Rapid de la CFR. Fotbalistul pe care Clujul cerea 5 milioane poate ajunge în Giulești pentru doar 750 000

Bogdan Solomon 27.07.2023, 18:53
Țintă-surpriză pentru Rapid de la CFR. Fotbalistul pe care Clujul cerea 5 milioane poate ajunge în Giulești pentru doar 750 000

Se pregătește încă o mutare-surpriză pe axa CFR Cluj – Rapid. Fotbalistul pe care fosta campioană spera până nu demult să-l vândă cu 5 milioane de euro ar putea ajunge în Giulești pentru doar 750.000 de euro.

Rapid, țintă-surpriză de la CFR. Fotbalistul pe care Clujul cerea 5 milioane ar putea ajunge în Giulești pentru doar 750.000

Cristiano Bergodi a cerut întăriri, iar Dan Șucu și Victor Angelescu au demarat căutările pentru a-i face pe plac. Claudiu Petrila ar putea îmbrăca din această vară tricoul alb-vișiniu.

Potrivit iamsport, negocierile în vederea unui împrumut până la sfârșitul sezonului sunt în plină desfășurare. Cele două părți nu exclud nici varianta unui transfer definitiv, caz în care CFR ar urma să păstreze și procente dintr-o eventuală revânzare.

Suma, însă, nu poate fi comparată cu pretențiile pe care ardelenii le aveau cu puțin timp în urmă, când se discuta despre interesul unei echipe din Bundesliga pentru mijlocașul de 22 de ani. Giuleștenii ar urma să ofere în schimbul său doar 750.000 de euro, notează gsp.ro.

A intrat într-un con de umbră la CFR Cluj

Adus în vara lui 2017, de la FC Bihor, Claudiu Petrila a fost trimis sub formă de împrumut la Sepsi Sfântu Gheorghe, unde și-a trecut de cinci ori numele pe lista marcatorilor și a oferit o pasă decisivă. În Gruia a „explodat” în sezonul 2021-2022,  de îndată ce i-a expirat împrumutul. Atunci a bifat 128 de partide sub comanda lui Dan Petrescu – fiind principala variantă pentru regula U21 – , a înscris de 15 ori și a oferit 12 assist-uri.

Ulterior, randamentul său a scăzut vizibil și a ajuns încet, dar sigur, pe banca de rezerve. Doar în jumătate din meciuri de campionat (22) a evoluat ca titular, reușind să marcheze de trei ori și să furnizeze patru pase decisive. Nici Andrea Mandorlini nu l-a folosit în startul acestei stagiuni, mai ales că nu se mai încadrează în regula U21, iar pe postul său îi mai are la dispoziție pe Ermal Krasniqi, Philip Otele și, mai nou, Yevgen Konoplyanka.

Recent, Cristi Balaj a confirmat că ardelenii nu vor ezita să-și cedeze jucătorii în eventualitatea în care vor primi propuneri avantajoase. „Orice jucător este de vânzare pentru suma corectă. Există o echipă care nu ar ceda un jucător dacă ar avea o ofertă serioasă? Nu sunt de vânzare toți jucătorii, dar dacă vine Manchester City și îți oferă 10 milioane de euro pe Konoplyanka, de exemplu, nu-l dai? Depinde de sume”, a spus președintele fostei campioane, la Digi Sport.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622