Dan Giuraniuc, omul care a reinventat brandul Dinamo, vine în direct la PlaySport, de la 19:00.
Dan Giuraniuc este fostul director de marketing al lui Dinamo.
Emisiunea poate fi urmărită aici:
Dan Giuraniuc va fi prezent în cadrul emisiunii Dinamo 7/9, de la ora 19:00, live, pe playsport.ro.
La începutul lunii iunie, Giuraniuc și-a anunțat, printr-o postare pe Facebook, plecarea de la Dinamo, după doi ani petrecuți la formația din „Ștefan cel Mare”.
„Dinamo, o filă din poveste! Vă mulțumesc tuturor celor care mi-ați fost colegi, colaboratori, parteneri de competiție sau v-ați numărat printre fanii clubului Dinamo București. Odată cu finalul acestui sezon și promovarea în Superligă, se oprește și aventura mea la club.
A fost un sezon foarte dificil, plin de momente de cumpănă și de greutăți, dar finalul a fost unul de vis.
Le mulțumesc celor care m-au înțeles atunci când nu reușeam să fac totul corect, celor care m-au susținut atunci când simțeam că cedez și celor ce nu au încetat niciodată să creadă că putem reuși, indiferent de șansele care le aveam.
Este fără îndoială unul din cei mai frumoși ani din cariera mea. Am fost puțini, dar ambițioși peste măsură și am reușit o performanță la care și noi doar visam. Vă urez mult succes în tot ceea ce urmează pentru voi și voi fi lângă acest club toată viață!”, se arată în mesajul lui Dan Giuraniuc, postat pe Facebook.