Kyros Vassaras a spus de ce golul lui Sepsi, din Giulești, a fost anulat

Ioan Valentin Oprea 18.07.2023, 21:12
Kyros Vassaras a spus de ce golul lui Sepsi, din Giulești, a fost anulat

Kyros Vassaras a dat explicaţii după prima etapă din Superligă. Grecul din fruntea Comisiei Centrale a Arbitrilor a lăudat prestaţia arbitrilor şi a apărat decizia lui Sebastian Colţescu de a anula golul marcat de Ştefănescu în Giuleşti.

Rapid-Sepsi şi FCU Craiova-FCSB au oferit două faze controversate. Deşi asemănătoare, acţiunile în cauză au fost analizate diferit de cavalerii fluierului. În timp ce golul lui Ştefănescu de pe arena „Valentin Stănescu” a fost invalidat, reuşita lui Miculescu de la Târgu Jiu a fost, pe de altă parte, confirmată de VAR.

Vassaras a analizat fazele cu pricina şi a concluzionat că arbitrii au luat de fiecare dată decizia corectă. Şeful CCA subliniază că, în cazul golului lui Ştefănescu, Safranko se află în poziţie evidentă de ofsaid şi îi obstrucţionează vederea portarului Horaţiu Moldovan.

În momentul în care mingea este lovită cu piciorul sau este pe cale de a fi lovită, atacantul aflat în poziție de ofsaid obstrucționează în mod clar câmpul vizual al portarului către minge.  Este foarte aproape de zona de poartă adversă, iar portarul nu are posibilitatea să vadă mingea și să reacționeze corect”, a dat verdictul Vassaras, potrivit FRF.

Vassaras îi dă dreptate lui Radu Petrescu

Oficialul de la CCA a comentat apoi pe larg golul validat al lui David Miculescu, din confruntarea cu FCU Craiova. Oltenii s-au plâns de poziţia neregulamentară în care se afla fundaşul central Denis Haruţ, iar Vassaras a ţinut să ofere lămuriri.

Preşedintele CCA a explicat că Haruţ nu îl incomoda pe goalkeeper-ul Craiovei să vadă mingea.

În momentul în care mingea este lovită cu piciorul sau este pe cale de a fi lovită, jucătorul aflat în poziție de ofsaid nu obstrucționează în mod evident câmpul vizual al portarului către minge”, a sunat analiza lui Vassaras.

Decizia lui Radu Petrescu de a valida golul a fost confirmată apoi din camera VAR, de Cătălin Popa.

Şeful CCA semnalează o eroare la Petrolul – U Cluj

Vassaras a evidenţiat, în schimb, o eroare înregistrată la partida dintre Petrolul şi U Cluj, încheiată la egalitate, scor 1-1. Veteranul Constantin Budescu a avut în picior golul victoriei, dar a ratat de la punctul cu var.

Vassaras spune că lovitura de pedeapsă trebuia repetată, întrucât unul din fotbaliştii de la U Cluj pătrunsese în careu înainte ca Budescu să lovească mingea.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622