Au trecut aproape două luni de când show-ul Survivor România 2023 și aproximativ trei luni de când Kamara a părăsit show-ul de la PRO TV.
Cântăreț, luptător în galele RxF și jucător de fotbal în Naționala Artiștilor, Kamara afirmă că nu a primit nici până acum banii de la PRO TV pentru participarea la Survivor. Iar suma nu este deloc una mică.
Potrivit informațiilor care au apărut în presă, Kamara ar fi primit 3.000 de euro pentru fiecare săptămână petrecută în Republica Dominicană. Ceea ce înseamnă că lui ar fi trebuit să-i intre în conturi nu mai puțin de 39.000 de euro!
Însă, din cauza unor problemele pe care le are cu firma lui, vedeta nu a primit încă banii.
„Firma mea e inactivă. Când am plecat, am lăsat o împuternicire la contabilă și la jurist să îmi facă toate cele, dar, din păcate, nu s-a putut. Când m-am întors, mai erau două luni până să expire sediul. Cu toate acestea, deși era timp suficient pentru a reactiva firma, toate demersurile au ajuns până la nivelul la care a expirat sediul social. Și a trebuit să îl fac din nou.
Acum o lună am depus din nou actele. Sperăm să se rezolve, pentru că nu mai este nimic care să împiedice reactivarea firmei. Erau și niște datorii de plătit, dar nu erau mari. Nu asta a împiedicat reactivarea firmei. Am rezolvat tot ce era de rezolvat, am plătit și toate datoriile.
Aștept să mi se reactiveze firma, ca să îmi pot primi și eu banii de la Survivor. Dacă se rezolvă până luni treaba cu firma și firma se reactivează, automat PRO TV îmi va face plata în două-trei zile.
De la PRO TV nu este nicio problemă, toată problema este la mine. Din ce înțeleg, săptămâna viitoare se rezolvă”, a spus Kamara pentru Fanatik.
Celebrul artist a ținut să precizeze și faptul că, din cauză că banii de la PRO TV nu i-au ajuns încă în cont, el a rămas cu datorii la mai mulți oameni alături de care a lucrat în ultimele luni, de când s-a reîntors în România.
„Mi-am făcut datorii, pentru că n-am reușit să-mi iau banii. Am niște plăți de făcut mai departe, pentru că am oameni cu care lucrez. Am regizori cu care lucrez, dansatori, dansatoare, colaboratori. Oamenii aceia trebuie plătiți.
Am avut câteva evenimente de când m-a întors, dar cât să pot să fac ce e de făcut, de plătit una-alta, chirie și multe alte lucruri. Eu stau tot cu chirie, împreună cu Leon, aproape de centrul unde mergem la kinetoterapie.
Ne-am mutat acolo tocmai în acest sens, pentru a fi aproape de centru și a nu-l chinui dintr-un loc în altul. Mai ales că, la momentul la care am făcut asta, nu aveam nici măcar permis. Între timp mi l-am luat. Am ieșit din tagma selectă a celor care nu carnet de conducere”, a afirmat vedeta.