Ce decizie a luat Inter în privința portarului Ionuț Radu

Bogdan Solomon 12.07.2023, 19:56
Ce decizie a luat Inter în privința portarului Ionuț Radu

Inter Milano a luat o decizie importantă în privința lui Ionuț Radu, al cărui contract expiră abia în vara anului viitor. Jurnaliștii italieni au dezvăluit totul, cu puțin timp în urmă.

Ce se întâmplă cu Ionuț Radu. Decizie de ultimă oră luată de Inter

În prima parte a sezonului trecut, portarul român a fost împrumutat la Cremonese, unde nu a reușit să se impună, bifând doar 10 apariții, apoi a ajuns în Franța, la Auxerre, pentru care a apărat în 17 partide. Ambele formații au eșuat în încercarea de a evita retrogradarea.

Potrivit Gazzetta dello Sport Inter i-a transmis să se alăture în zilele următoare lotului condus de Simone Inzaghi, cum s-a întâmplat și în cazul lui Filip Stankovic, alt portar împrumutat pe parcursul stagiunii 2022-2023, respectiv Raffaele Di Gennaro. Acesta din urmă va fi cea de-a treia variantă pentru buturile finalistei Ligii Campionilor.

Șansele ca Radu să rămână sunt, însă, extrem de mici. „Inter se va baza pe alte nume, iar conducerea se grăbește acum să le decidă”, notează publicația italiană. Samir Handanovic și Alex Cordaz au plecat deja, iar Andre Onana e pe cale să ajungă la Manchester United, așa că se caută următorul titular. Printre favoriți se află Yann Sommer de la Bayern Munchen, Anatoliy Trubin de la Șahtior Donețk, dar și un nume surpriză: Marco Carnesecchi, nimeni altul decât omul care a profitat din plin de accidentarea românului, scoțându-l din poarta lui Cremonese, unde a fost împrumutat de Atalanta.

Radu, cerut în poarta lui Inter: „De ce să nu ne bazăm pe el? E al nostru”

În schimb, internews.it pledează pentru revenirea lui Ionuț Radu în lotul nerazzurilor după împrumuturile din precedenta stagiune, chiar dacă a comis erori uriașe de-a lungul timpului. Servește drept exemplu și Romelu Lukaku, care nu a putut marca din câțiva metri în finala Ligii Campionilor, pierdută în fața lui Manchester City.

„Pentru a apăra poarta lui Inter l-aș păstra pe Onana. Dar dacă portarul nostru chiar ar trebui să fie sacrificat pentru a strânge bani, de ce să nu ne bazăm pe Radu? E al nostru, și e și foarte bun deși…..

Se mai întâmplă să comiți greșeli. Ne putem uita la Lukaku în finala Ligii Campionilor, când ne-a împiedicat să aducem cupa acasă. Acestea fiind spuse, Lukaku rămâne un mare atacant și Radu un mare portar și credem că a arătat asta pe unde a fost împrumutat”, notează site-ul dedicat fostei campioane a Italiei.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622