Adi Popa, atac la CSA Steaua: „S-au modificat anumiți termeni”

Cosmin Olteanu 05.07.2023, 23:45
Adi Popa, atac la CSA Steaua: „S-au modificat anumiți termeni”

Adi Popa a lansat un atac la CSA Steaua, după despărțirea de „militari”.

Adi Popa a evoluat timp de aproape doi ani la formația din eșalonul secund.

Adi Popa, atac la CSA Steaua

Adi Popa susține că și-ar fi dorit să continue la CSA Steaua, însă a lăsat de înțeles că ar fi fost „lucrat” de o persoană din interior. Totodată, jucătorul a dezvăluit că este dorit de Concordia Chiajna.

„Probabil săptămâna viitoare voi lua o decizie, voi decide încotro o apuc. Am avut o discuție cu dânsul (n.r. Erik Lincar), vedem săptămâna viitoare ce se întâmplă.

Mi-aș dori să merg afară, nu ascund chestia asta, pentru că aș minți, dar nu ține doar de mine. Aștept să văd ce se întâmplă. Altfel, probabil voi rămâne în țară.

Am spus de nenumărate ori că îmi doresc să-mi închei cariera acolo. Am vrut un contract pe doi ani asupra căruia căzuserăm de acord, numai că atunci când trebuia să semnăm a intervenit ceva și s-au modificat mai mulți termeni.

Am anumite principii și nu am căzut de acord asupra termenilor colaborării. Nu a fost vorba despre bani, ci despre niște principii la care eu țin foarte mult. Asta a contat foarte mult în decizie. Au fost chestii legate de durată, de a fi sau nu dorit”, a declarat Adi Popa, la Digi Sport.

Adi Popa: „Au apărut niște schimbări”

„Anul trecut am avut cele mai multe minute jucate din Liga 2, cifre foarte bune, rezultate, pentru că noi am promovat din punct de vedere sportiv. Dar asta a fost, ne-am strâns mâinile.

Consider că, dacă Daniel Oprița nu m-ar fi dorit 100%, mi-ar fi spus. Înainte de vacanță mi-a spus că își dorește să continui. Am vorbit cu domnul comandant, ne-am înțeles, iar la zece zile distanță au apărut niște schimbări.

Am aflat de curând zvonuri cum că au ajuns la dânsul alte cerințe față de ce am cerut eu. Asta e ceva dubios. Trebuie să completez: dânsul nu s-a implicat la echipă financiar, sau să decidă cine să fie păstrat, cine să joace. E o situație ciudată, doar câteva persoane știu răspunsul”, a mai spus Adi Popa.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622