Dinamo a promovat în Superliga, însă lucrurile nu merg așa cum trebuie la echipa din Ștefan cel Mare. „Câinii roșii” au interdicție la transferuri, iar banii întârzie să apără. În plus, apar tot mai des disensiuni între șefii dinamoviști.
Motivul îl constuie polii de putere la clubul alb-roșu. Sursele Playsport povestesc că la Dinamo există două tabere în rândul conducerii care luptă pentru supremație. Pe deoparte, există alianța dintre Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar al dinamoviștilor, și Vlad Iacob, administratorul special al clubului și grupul format din Eugen Voicu, Andrei Nicolescu, Claudiu Florică.
Un alt amănunt interesant este că Simion Apreutese, un milionar român și prieten bun cu Ilie Dumitrescu, a vrut să investească la Dinamo. Afaceristul fost susținut puternic de grupul format din Zăvăleanu și Iacob. Acest lucru nu le-a picat bine acționarilor dinamoviștilor care au refuzat din start propunerea. Voicu, Nicolescu, Florică nici nu au vrut să audă de variantă propusă de Apreutese, aceea de a deveni investitor la Dinamo.
Pe lângă echipa din Ștefan cel Mare, Simion Apreutese a mai vrut să investească în fotbalul românesc, la UTA și FCSB, dar a fost refuzat de fiecare dată. Sursele Playsport mai povestesc că varianta cu Apreutese acționar la Dinamo nu a căzut definitiv, Răzvan Zăvăleanu și Vlad Iacob insistând puternic în club ca miliardarul să vină în echipa „câinilor roșii”.
„Am avut două întâlniri cu domnul Simion Apreutese, dar noi ne dorim să avem un dialog cu cei care știu ce înseamnă domeniul fotbal, care vin cu ceva mai mult decât bani”, a spus Eugen Voicu.
Red&White 2022 Management – 80,87%
Asociația „Peluza Cătălin Hîldan” – 12,06%
Nicolae Badea/ACSFC Dinamo – 7,03%
Dorin Șerdean – 0,1%
Cornel Dinu – 0,03%
Se anunță o vară nebună rău de tot la Dinamo. Pe lângă certurile dintre șefi, dinamoviști așteaptă ca UEFA să deblocheze transferurile la Dinamo, iar Tribunalul să accepte planul de reorganizare propus de Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar al lui Dinamo.
”Parcă se vrea amânarea permanentă. Acum, avocata lui Fabbrini a cerut să se sesizeze Curtea Constituțională. E ilogic.
O modificare de plan este doar un bonus pentru acționari. E foarte adevărat că e vorba de câteva milioane de euro. Totuși, e vorba de un bonus. Nu ar avea de că să fie respins. Dar și în perspectiva cea mai neagră în care va fi respins definitiv, acționarii trebuie să respecte planul existent.
Eu m-aș fi așteptat ca toți cei care gravitează în jurul lui Dinamo să aibă același obiectiv. Să salvăm echipa și toți să tragă la aceeași căruță”, a declarat Răzvan Zăvăleanu, la Liga Digi Sport.
Dinamo va avea un început de foc în Superliga. Echipa din Ștefan cel Mare va juca primul meci, acasă, cu Universitatea Craiova, iar în runda a doua va întâlni pe FCSB.