Cine a fost Silvio Berlusconi, ce avere a avut, dar și scandalurile în care a fost implicat

Cosmin Olteanu 12.06.2023, 14:49
Cine a fost Silvio Berlusconi, ce avere a avut, dar și scandalurile în care a fost implicat

Silvio Berlusconi, care a decedat luni, la vârsta de 86 de ani, a fost unul dintre cele mai importante, dar și controversate, personaje din fotbalul italian.

Silvio Berlusconi și-a petrecut ultimele zile de viață în spitalul San Raffaele din Milano, unde fusese internat pe 9 iunie, din cauza unei infecții pulmonare legată de o leucemie mielomonocitară cronică (LMC).

Cine a fost Silvio Berlusconi

Silvio Berlusconi s-a consacrat, în viața publică, din postura de patron de club de fotbal și politician. Totodată, a atras atenția prin scandalurile în care a fost implicat.

În 1986, Berlusconi a cumpărat clubul AC Milan. Acesta a fost finanțator și președinte între 1986 și 2017, perioadă în care formația milaneză a cucerit 29 de trofee.

La un an după ce a cedat-o pe AC Milan, în 2018, Berlusconi a cumpărat clubul Monza, care, la acel moment, se afla în eșalonul al treilea italian. Sub patronatul fostului politician, Monza a reușit să ajungă în Serie A.

Ce avere a avut Silvio Berlusconi

De-a lungul timpului, Silvio Berlusconi a reușit, prin afacerile sale, să adune o avere fabuloasă. Potrivit publicației Forbes, averea fostului patron de la AC Milan se ridică la 6.9 miliarde de euro, plasându-l pe locul 352 în topul miliardarilor din întreaga lume.

Averea lăsată în urmă de Berlusconi le va rămâne celor cinci copii pe care îi are: Marina, Pier Silvio, Barbara, Eleonora, Luigi.

Scandalurile în care a fost implicat Silvio Berlusconi

Silvio Berlusconi este renumit și pentru scandalurile în care a fost implicat. Ultima „ispravă” a italianului a avut loc în urmă cu un an, când, în mediul online, a apărut o filmare în care le promitea, jucătorilor de la Monza, că le va aduce mai multe prostituate, dacă vor reuși să le învingă pe Juventus, AC Milan sau Inter Milano.

În 2010, Berlusconi a fost acuzat de faptul că a întreținut relații sexuale cu o tânără marocană, în vârstă de 17 ani, pe nume Karima El Mahroug. Deși, inițial, a fost condamnat la închisoare, controversatul italian a fost găsit nevinovat în apel.

Totodată, în 2013, Curtea de Casaţie din Italia a confirmat pedeapsa cu închisoarea pentru Berlusconi, după ce, în primă instanță și în apel, fusese condamnat la patru ani în spatele gratiilor, pentru fraudă fiscală. Însă, miliardarul nu a ajuns niciodată la închisoare, deoarece legea italiană împiedică detenţia persoanelor mai în vârstă de 70 de ani.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622