Marius Lăcătuș le dă o veste proastă fanilor Stelei. Dacă aceștia mai sperau să își vadă idolul pe banca tehnică, acest lucru nu este posibil. A anunțat-o chiar „Fiara”, care exclude întoarcerea în antrenorat.
Fostul mare atacant a antrenat Steaua în Liga a 4-a, dar atunci a avut un conflict cu fanii, după ce a ratat promovarea doi ani la rând. De aceea, „Fiara” nu mai este tentat să revină în antrenorat. Mai ales că a stat în ultimii ani departe de banca tehnică. Nici măcar o eventuală promovare a clubului Armatei în Superliga nu l-ar mai convinge să revină.
Sunt patru ani de când nu mai antrenez, fac imediat 60 de ani, nu mai e cazul. S-a terminat pentru mine, este gata, a declarat Lăcătuș, pentru Digisport.
Oțelul Galați, FC Brașov, Ceahlăul, Inter Gaz, UTA, FCSB, FC Vaslui, FCM Târgu Mureș, CSMS Iași și CSA Steaua sunt echipele antrenate în carieră de câștigătorul Cupei Campionilor.
Nu mai puțin de 16 jucători părăsesc CSA Steaua la finalul lunii, după expirarea contractelor pe care le au în Ghencea. Clubul a făcut anunțul oficial. Un al 17-lea fotbalist, bulgarul Tsvetelin Chunchukov, își negociază și el trecerea la o echipă de Liga 1. În cazul în care tratativele nu se concretizează, Chunchukov ar putea să continue cu echipa lui Oprița.
David Dincă, Darius Oroian, Alexandru Sabău, Laurențiu Corbu, Cosmin Ciocoteală, Mădălin Mihăescu, Cristian Bustea, Dragoș Gheorghe, Ștefan Bodișteanu, Alexandru Sima, Ștefan Pacionel, Emilian Pacionel, Atanas Trică, Mahadi Kayondo, Iustin Răducan și Doru Calestru sunt cei 16 jucători care părăsesc Steaua. Bodișteanu revine la Farul, în timp ce Atanas Trică va încerca să-l impresioneze pe Neagoe pentru a fi păstrat la CSU Craiova în noul sezon. Ambii puști fuseseră doar împrumutați la Steaua în campionatul trecut.
Deși a lăsat de înțeles în mai multe rânduri că va părăsi echipa la finalul sezonului, Oprița continuă alături de roș-albaștri încă un an. Steaua a termiant playoff-ul din B pe 2 și ar fi trebuit să promoveze dacă în calcul s-ar fi luat meritul sportiv. Problemele de organizare internă au blocat-o, însă, la fel cum s-a întâmplat și anul trecut.