Real Madrid a economist, în decurs de numai 24 de ore, o sumă record, de aproape 80 de milioane de euro. După plecările lui Marco Asensio, Mariano şi Eden Hazard, trupa de pa „Santiago Bernabeu” s-a despărţit şi de prolificul său atacant, Karim Benzema.
Chiar dacă avea stipulată în contract o clauză de prelungire pentru încă un an de zile, vârful din Hexagon a optat pentru a-i părăsi pe „galactici”. La capătul a nu mai puţin de 14 sezoane petrecute la gruparea din capitala Spaniei, Benzema a hotărât să spună adio fotbalului european. Jucătorul în vârstă de 35 de ani s-a reorientat, în schimb, către Arabia Saudită.
După această curăţenie de vară, Florentino Perez a făcut adevărate economii. În timp ce salariile lui Marco Asensio şi Mariano erau ambele de nouă milioane de euro, belgianul Eden Hazard şi francezul Karim Benzema îi costau pe oficialii lui Real aproape 60 de milioane de euro.
Hazard, care nu a prins decât foarte rar minute la echipa de pe „Santiago Bernabeu”, pe parcursul acestui sezon, câştiga anual 28 de milioane de euro. Benzema, în schimb, era răsplătit cu câte 30 de milioane de euro de madrileni.
Florentino Perez pregăteşte, între timp, şi campania de achiziţii. Preşedintele lui Real îi caută un înlocuitor luiu Benzema, iar mare favorit să-i succeadă francezului pe „Santiago Bernabeu” este englezul Harry Kane. Pe lista scurtă a ibericilor se regăsesc, de asemenea, şi brazilianul Firmino, precum şi porughezul Goncalo Ramos.
Alţi jucători care sunt aproape de a semna cu Real Madrid sunt tinerii Fran Garcia (Rayo Vallecano) şi Jude Belingham (Borussia Dortmund). Experimentatul atacant de la Espanyol Barcelona, Joselu, este, de asemenea, tot mai aproape să bată palma cu Florentino Perez.
Nu este exclus ca încă doi fotbalişti să îşi ia la revedere de la Real, în această perioadă de mercato. Nacho şi Cebbalos nu sunt deloc siguri de viitorul lor la Madrid. O decizie în cazul acestora urmează să fie luată în zilele viitoare.
Sursa foto: Marca.es