Detalii de ultimă oră despre mutarea FCSB în afara Bucureștiului. “Au fost încântați, vor fi primiți foarte bine aici”

Ioan Valentin Oprea 03.06.2023, 08:58

După ce Primăria Bucureşti şi-a dat avizul ca „Arena Naţională” să găzduiască, în iulie, două mari concerte, FCSB a fost nevoită să îşi găsească o nouă casă pentru debutul în preliminariile din Conference League. Stadionul recent inaugurat de la Târgovişte a fost, în cele din urmă, opţiunea găsită de şefii roş-albaştrilor.

Înainte de a opta pentru arena de 9000 de locuri din Târgovişte, oficialii trupei lui Gigi Becali au inspectat stadionul. Valeriu Argăseală s-a arătat impresionat de condiţiile găsite la Târgovişte şi nu a stat mult timp pe gânduri pentru a-şi da ok-ul.

Suntem foarte onorați și încântați de faptul că FCSB a ales să vină să joace la Târgoviște în debutul sezonului viitor, în preliminariile Conference League. Sigur că am discutat și eu cu conducătorii de acolo. De altfel, domnul Argăseală a văzut stadionul Chindiei și a fost surprins plăcut de ceea ce a văzut. Ne-au spus că avem condiții excelente. Sunt convins că vor fi primiți foarte bine aici”, a declarat preşedintele Chindiei, Marcel Ghergu, pentru Pro Sport.

Doar un singur meci oficial a găzduit, până în prezent, stadionul din Târgovişte. Partida dintre Chindia şi FC Voluntari, încheiată la egalitate, scor 2-2, a consfinţit retrogradarea trupei lui Toni Petrea în cel de-al doilea eşalon fotbalistic românesc.

Becali promite să aducă jucători cu experienţă

Gigi Becali promite să întărească FCSB în perioada de mercato din această vară şi nu concepe ce Florinel Coman şi ceilalţi coechipieri ai săi să rateze grupele Conference League. Trupa pregătită de tehnicianul cipriot Elias Charalambous va intra devreme în focurile cupelor europene, urmând să evolueze încă din turul al doilea preliminar.

Dacă în tururile preliminare FCSB se va afla în urna capilor de serie, lucrurile se vor schimba în playoff. FCSB nu va mai pleca atunci din postura de favorită şi va putea da peste nume importante ale „Bătrânului Continent”.

Cinci jucători vor veni sigur. Că e posibil să vină șase, șapte… Dar cinci jucători sigur vor veni. De ce? Pentru că trebuie să luăm banii ăia 7-8 milioane care sunt în Conference League. Nu mai iau jucători tineri, am luat, uite, am luat. Acum trebuie să iau jucători cu experiență că ați văzut ce se întâmplă. Dacă nu ai experiență, mănânci bătaie 3-2 de la 2-0”, a transmis Gigi Becali.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622