După victoria incredibilă din manşa tur, fanii dinamovişti vor să îşi poarte favoriţii spre promovarea în Superligă în returul barajului cu FC Argeş, programat sâmbătă.
Partida a fost mutată de piteşteni la Mioveni, dar va avea parte de o asistenţă numeroasă. La fel cum s-ar fi întâmplat dacă jocul ar fi avut loc pe arena Nicolae Dobrin.
Chiar dacă stadionul retrogradatei din acest sezon este unul mai mic din punctul de vedere al capacităţii, suporterii „câinilor” au toate motivele să fie încântaţi de numărul de bilete pe care l-au primit. 2000 de tichete au fost repartizate roş-albilor. Pentru confruntarea care o poate readuce pe Dinamo în primul eşalon după un singur an.
Mai mult decât ar fi avut dreptul conform regulamentului. Clubul din Ştefan cel Mare a adresat un mesaj de mulţumire în acest sens.
Gruparea pregătită de Ovidiu Burcă a ţinut să se exprime prin intermediul unei postări. Urcată pe contul oficial de pe o reţea de socializare.
”TOATE INIMILE BAT PENTRU DINAMO! Clubul nostru a făcut toate demersurile necesare astfel încât suporterii dinamoviști să poată fi prezenți în număr cât mai mare pe durata ultimelor 90 de minute disputate înaintea revenirii în SuperLiga.
Pentru returul disputat împotriva celor de la FC Argeș, din data de 3 iunie 2023, de la ora 20:00, avem alocat un număr de 2000 de bilete, iar acestea pot fi achiziționate astfel: Joi și vineri: în intervalul 14:00-17:00, de la Stadionul Municipal Nicolae Dobrin (casele de bilete dinspre Sala Sporturilor) din Pitești; În ziua meciului, sâmbătă, 3 iunie 2023, începând cu ora 17:00, de la Stadionul Orășenesc din Mioveni”, sună comunicatul din mediul virtual.
Şefii lui Dinamo nu se îndoiesc de faptul că va fi bătălie mare printre fanii roş-albilor pentru cele 2000 de bilete alocate lor. Pentru cei care nu vor prinde un loc pe arena din Mioveni, clubul dinamovist le oferă posibilitatea de a urmări partida pe un ecran uriaş în sala Dinamo. Intrarea va fi liberă cu o oră înainte de startul jocului.
”Totodată, apreciem suportul clubului FC Argeș pentru acceptarea programării meciului tur la șapte zile distanță față de partida noastră de la Iași, asigurând astfel un timp echitabil pentru refacerea jucătorilor noștri. Totodată, le mulțumim pentru alocarea celor 2000 de bilete – mult peste capacitatea minimă de 5%, dispusă prin Regulamentul de Organizare a Activității Fotbalistice.
De-a lungul întregului sezon am fost susținuți, în toată țara, de un număr impresionant de suporteri. Fiecare om contează și fără voi nu am fi ajuns până aici! Împreună, spre SuperLiga I! Împreună, înapoi unde ne este locul! CU TOȚII SUNTEM DINAMO!”, adaugă dinamoviştii.