Nu-l mai recunoști! Campion cu Rapid, ultras în galeria lui Dinamo la umilința cu FC Argeș

Ioan Valentin Oprea 31.05.2023, 14:36
Nu-l mai recunoști! Campion cu Rapid, ultras în galeria lui Dinamo la umilința cu FC Argeș

Meciul tur al barajului dintre Dinamo şi FC Argeş a adus o afluenţă mare de spectatori pe „Arena Naţională”. Lojele oficiale au fost pline ochi, iar mai mulţi posibili investitori au privit de la faţa locului victoria la scor de tenis a „câinilor roşii”.

După 11 ani de pauză, în tribună şi-a făcut apariţia şi Cristi Borcea, fost patron al grupării din Şoseaua Ştefan cel Mare. Alături de acesta, au luat loc în lojă fiul său, Patrick, precum şi omul de afaceri Cornel Varvara. Ultimul, originar din Alba Iulia, s-a declarat interesat să pompeze bani în Dinamo, însă a condiţionat implicarea sa financiară de construirea unui nou stadion.

Dolha, în primul rând al galeriei

Spre desoebire de alţi mari jucători ai alb-roşiilor, care s-au instalat confortabil la tribuna oficială, Emilian Dolha a stat alături de fanii din Peluza Sud. Fostul goalkeeper al „câinilor”, ajuns acum la 43 de ani, s-a aşezat chiar în primele rânduri şi a scandat alături de ultraşii dinamovişti.

După mai multe experienţe în campionatul din România şi două aventuri în Polonia, Ema Dolha a semnat cu Dinamo, în vara lui 2008. „Frate, acum pot să mă și las de fotbal! Am apărat poarta lui Dinamo, sunt cel mai fericit”, a declarat atunci portarul originar din Turda.

A jucat şase ani în Giuleşti

Dolha a petrecut doar trei ani la formaţia din Şoseaua Ştefan cel Mare, dar sufletul său a rămas alături de „câinii roşii”. În perioada 2000-2004, când se afla sub contract cu Rapid Bucureşti, Dolha şi-a făcut debutul şi la prima reprezentativă. Deşi avea o concurenţă acerbă, cu Bogdan Stelea şi Bogdan Lobonţ, acesta a bifat patru apariţii pentru tricolori. Şase sezoane a evoluat Dolha pentru clubul din Giuleşti, perioadă în care a şi câştigat titlul de campion.

Dolha a agăţat ghetele în cui în 2015 şi s-a dedicat fitness-ului. Datorită aspectului său fizic impunător, fostul goalkeeper este poreclit „Rambo”.

Sursa foto: Gazeta Sporturilor

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622