Novak Djokovic, mesaj incredibil la Roland Garros. Ce spune despre Kosovo. Sârbul ar putea fi suspendat

George Drafta 30.05.2023, 20:22
Novak Djokovic, mesaj incredibil la Roland Garros. Ce spune despre Kosovo. Sârbul ar putea fi suspendat

Sârbul a transmis un mesaj special după victoria din turul inaugural al celui de-al doilea grand slam al anului.

Numărul 3 mondial a trecut de Aleksandar Kovacevic în trei seturi. Iar după ce s-a văzut calificat a luat markerul şi a surprins pe toată lumea. Conform tradiţiei fiecare jucător poate scrie pe cameră câteva cuvinte sau o dedicaţie pentru o persoană apropiată la finalul întâlnirii.

Djokovic, în schimb, a ales să se refere la situaţia tensionată din ultimele zile de la graniţa Serbiei cu Kosovo. „Kosovo e inima Serbiei! Stop violenței!”, a fost îndemnul sportivului de 36 de ani. Mesajul are legătura cu starea tensionată existentă după ce etnicii sârbi din zona de nord a proviciniei care şi-a declarat independenţa în 2008 au boicotat alegerile regionale.

Tensiunile dintre tabere au escaladat din nou în nordul statului nerecunoscut la nivel internaţional de toate ţările d epe glob, Sursă foto: Imago / Stringer/PIXSELL
Tensiunile dintre tabere au escaladat din nou în nordul statului nerecunoscut la nivel internaţional de toate ţările de pe glob, sursă foto: Imago / Stringer/PIXSELL

Iar acum nu vor să recunoască rezultatele scrutinului în urma căruia etnicii albanezi au avut câştig de cauză. În acest început de săptămână au avut loc ciocniri violente între populaţia de origine sârbă şi trupele KFOR de menţinere a păcii, aflate pe teritoriul Kosovo după încheierea războiului de la sfârşitul secoului trecut.

Explicaţiile lui Djokovic

Câştigător în două rânduri pe zgura pariziană, Djokovic a făcut apel la calm după ce lucrurile au scăpat de sub control.

„Nu sunt politician și nu am intenția de a intra în dezbateri politice. Acest subiect este foarte sensibil. Ca sârb, mă doare foarte mult tot ce se întâmplă în Kosovo. Acesta este puținul pe care îl pot face. Simt responsabilitatea ca persoană publică – nu contează în ce domeniu activezi – de a acorda sprijin.

Mai ales ca fiu al unui om născut în Kosovo, simt nevoia să le ofer sprijinul sârbilor de acolo și Serbiei. Nu știu ce va aduce viitorul pentru poporul sârb și pentru Kosovo, dar este necesar să demonstrăm sprijin și unitate în astfel de situații”, a declarat sportivul sârb, pentru Eurosport.

Poate fi sancţionat

În urma acestui demers, Nole ar putea fi penalizat. Însă nu pare că acest lucru l-ar speria câtuşi de puţin.

Sursă foto: Imago / Foto Olimpik
Sursă foto: Imago / Foto Olimpik

„Nu știu ce se va întâmpla, lumea se întreabă dacă voi fi pedepsit. Nu mă abțin, aș face-o din nou. Poziția mea este clară: sunt împotriva războaielor, violenței și oricărui fel de conflict, așa cum am afirmat întotdeauna public. Eu empatizez cu toți oamenii, dar situația cu Kosovo este un precedent în dreptul internațional.

Îmi pare foarte rău pentru situația în care ne aflăm. Kosovo este piatra noastră de temelie, fortăreața noastră, cele mai importante mănăstiri ale noastre sunt acolo”, a încheiat sârbul.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622