Câți bani a pierdut Liverpool după ce a ratat calificarea în Champions League

Bogdan Solomon 26.05.2023, 09:57
Câți bani a pierdut Liverpool după ce a ratat calificarea în Champions League

Rezultatele dezamăgitoare înregistrate de Liverpool în actuala stagiune au un puternic impact și din punct de vedere financiar. Clubul pierde o sumă uriașă odată cu ratarea calificării în Champions League.

Liverpool, pierdere uriașă după ratarea calificării în Champions League

Deși sperau să prindă in extremis poziția a patra, „cormoranii” și-au văzut visul năruit după ce Manchester United a spulberat-o pe Chelsea, scor 4-1. Manchester City, Arsenal și Newcastle sunt celelalte echipe care vor reprezenta Anglia în cea mai importantă competiție intercluburi din lume.

Liverpool a suferit astfel pierderi de peste 50 de milioane de lire sterline, potrivit estimărilor realizate de jurnaliștii britanici. Va juca, însă, în UEFA Europa League, alături de revelația stagiunii, Brighton.

Pentru această calificare va încasa 3,1 milioane lire sterline, urmând ca fiecare victorie să-i aducă în conturi 313.000 lire sterline, iar în fazele eliminatorii ceva mai mult, 435.000 lire sterline. Cu o etapă înainte de final, singura necunoscută din Premier League este locul de Conference League, pe care se află acum Aston Villa, cu 58 de puncte. Tottenham și Brentford au 57, respectiv 56 de puncte și continuă să spere.

Jurgen Klopp se mulțumește și cu Europa League: „Nu sunt atât de răsfățat”

Recent, Jurgen Klopp s-a declarat mulțumit de parcursul din ultima parte a sezonului și a dat asigurări că nu îl dezamăgește deloc prezența în Europa League, chiar dacă dorea să-și păstreze locul „la masa bogaților”. Tehnicianul a promis că va face totul ca a doua competiție continentală să-i revină lui Liverpool.

„O vom face competiția noastră. Nu sunt atât de răsfățat. Faptul că suntem deja calificați în Europa League este incredibil, ținând cont de toate aceste echipe în jurul nostru. Este un lucru dificil și noi l-am reușit, ceea ce e bine. Pentru foarte mult timp nici măcar nu auzeam sunetul Champions League, atât de departe eram. Europa League e bine. Să vedem ce putem face”, a declarat tehnicianul german.

În schimb, Mohammed Salah a urmărit cu sufletul la gură derby-ul Manchester United – Chelsea și a fost extrem de afectat de rezultatul final. Stă mărturie mesajul publicat pe o rețea de socializare.

„Sunt devastat! Nu avem nicio scuză! Am avut tot ce ne trebuie pentru a ajunge în Liga Campionilor și nu am reușit. Suntem Liverpool și trebuie măcar să fim acolo. Îmi pare rău, dar este prea devreme pentru a fi optimist”, a scris starul egiptean, imediat după meciul de pe „Old Trafford”.

Sezonul viitor va aduce schimbări masive în tabăra „cormoranilor”. Primele patru plecări au fost anunțate deja oficial: Roberto Firmino, James Milner, Alex-Oxlade Chambarlain și Naby Keita.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622