Adrian Mititelu anunță că FC U Craiova ar putea titulariza alt portar, în sezonul următor. Formația olteană a terminat sezonul pe primul loc din play-out-ul Superligii.
În prezent, portarul titular de la FC U Craiova este Ionuț Gurău, goalkeeper transferat în vara anului trecut de la Unirea Slobozia.
Adrian Mititelu susține că Robert Popa este cel mai bun junior de care dispune FC U Craiova, astfel că portarul, în vârstă de 20 de ani, ar putea primi postul de titular la formația olteană, în sezonul următor.
„E portarul nostru, a trecut acel eveniment, anul viitor are şanse mai mari, cum să devină liber de contract? Atunci să desfiinţăm contractele. Acum sunt şi eu tăbăcit. Este cel mai bun junior al nostru. Dacă mâine începe campionatul, am începe cu el, ceilalţi vor avea nevoie de meciuri pentru că nu au jucat. Sunt 3-4 jucători în discuție pentru regulă”, a declarat Adrian Mititelu, în cadrul emisiunii PlaySport LIVE.
În semifinalele barajului de calificare în Conference League, FC U Craiova o va înfrunta pe FC Voluntari.
Recent, Robert Popa a declarat faptul că își dorește să plece de la FC U Craiova, după ce ar fi avut un scandal cu Adrian Mititelu Jr.
„Eu doresc să îmi reziliez contractul pe cale amiabilă cu clubul FCU Craiova, pentru că îmi doresc să mă duc la un club la care pot juca, pentru că nu vreau să ratez convocarea la Campionatul European de tineret U21 din vară.
Totul a început când eram accidentat. Eram în lojă, alături de 15-20 de persoane, la meciul nostru cu CSU Craiova, din retur, iar în pauză a venit la mine Adrian Mititelu jr. și mi-a spus pe un ton golănesc: „Popică, nu-mi place de tine că ești cel mai slab portar din istoria Craiovei. Avem 50 de goluri luate! Nu o să mai joci niciodată la echipa asta, te fac eu pe tine, eu sunt patron!
După vreo două-trei zile, tata l-a sunat pe Adrian Mititelu. Nea Adi i-a spus lui tata că își cere scuze, că băiatul lui a greșit, și l-a asigurat că nu o să am nicio problemă. Sincer vă spun că îmi este și frică să mă mai duc la antrenamente. Pentru că Adiță m-a amenințat că mă face el pe mine.
Dacă mi se asigură integritatea corporală la antrenamente și că nu o să pățesc nimic la acțiunile echipei eu mă voi prezenta până la rezilierea contractului. Mă tem pentru că Mititelu junior are astfel de episoade, să se ia de jucători. Au fost atâtea cazuri. A sărit și la bătaie. Nu pot să le dau numele acelor jucători. Unii nu mai sunt la echipă, alți mai sunt”, spunea Robert Popa, în luna februarie, pentru GSP.