Pisa s-a văzut nevoită să abordeze ultima etapă a sezonului din Serie B fără Olimpiu Moruțan. Om de bază în angrenajul echipei, internaționalul român se va afla pentru prima dată în situația de a nu fi inclus nici măcar în lot.
La capătul unui sezon dezamăgitor în tricoul lui Galatasaray, Moruțan a fost împrumutat la Pisa, o mutare care i-a revitalizat cariera. Asta pentru că și-a câștigat rapid un loc în formula de start a formației italiene, cu nu mai puțin de 36 de partide bifate până acum, dintre care doar două din postura de rezervă.
De asemenea, mijlocașul român se poate lăuda cu șase goluri și opt pase decisive. Nu a putut face parte, însă, din lot pentru etapa care pune capăt stagiunii, întrucât era suspendat pentru de cartonașe galbene. Într-o situație similară se afla și Marius Marin, care ajunsese la patru avertismente, în timp ce Adrian Rus a fost inclus în lot.
În altă ordine de idei, viitorul lui Olimpiu Moruțan este, cel puțin pentru moment, învăluit în mister. Galatasaray nu își dorește să-l păstreze, dar nici să-l cedeze pentru o sumă mai mică de 5,5 milioane de euro, în timp ce Pisa și-a manifestat interesul de a-l transfera definitiv, dar nu s-a ajuns la un acord.
Giovanni Becali a dezvăluit recent că reprezentanții celor două echipe au demarat tratativele. Oferta inițială nu ar fi fost suficientă, Pisa nu ar dispune de fondurile necesare pentru a satisface pretențiile turcilor, însă discuțiile vor continua și în perioada următoare.
„Din câte știu, oficialii lui Galatasaray au fost la Arena Garibaldi la partida Pisa-Cagliari și, ulterior, au discutat cu Claudio Chielini. Se știe prețul transferului definitiv. Este 5,5 milioane de euro. Nu știu ce au discutat cluburile, vom afla în următoarele zile”, a declarat agentul pentru La Nazione.
O altă posibilă destinație ar fi Salernitana, ocupanta locului 15 în Serie B. „Trebuie să începem să ne gândim la vară și în special la piața transferurilor și la situația lui Olimpiu Moruțan. Acesta este în prezent împrumutat de la Galatasaray, care în curând îi va evalua situația. La mijloc se află și interesul Salernitanei, club din Serie A care ar putea pune mâna pe bijuteria românească. Pisa așteaptă și monitorizează diferite piste”, au anunțat jurnaliștii italieni.