U Cluj s-a impus la Sibiu, în ultima etapă ce playout. ”Șepcile roșii” reușesc astfel să încheie campionatul pe locul 10, depășindu-i în clasament chiar pe adversarii din meciul direct.
”Șepcile roșii” au fost conduse în prima repriză, după golul lui Opruț, dar au egalat prin Bic, în partea a doua a meciului. Deznodământul partidei a fost marcat de o lovitură de pedeapsă executată de Dan Nistor, în minutul 90+5.
Aceasta a fost însă acordată mult prea ușor de centralul partidei, Rareș Vidican. Filip a căzut în careu, dar reluările au arătat mai mult că vorbim despre o simulare, nu despre o lovitură de pedeapsă corect-acordată.
În orice caz, la acest meci nu a funcționat sistemul VAR, astfel că Rareș Vidican nu a putut verifica faza, dând astfel penalty pentru oaspeți.
Acest rezultat face ca U Cluj să termine mai sus în clasament decât Hermannstadt și, prin urmare, să primească mai mulți bani din drepturile de televizare decât Hermannstadt.
”Prea ușor acordat penalty-ul, sau chiar nu a fost”, a fost reacția lui Marius Avram, cu privire la lovitura de la 11 metri dictată de Vidican.