Secundul lui Mourinho a lovit un jucător de la Feyenoord în timpul meciului. Ce a urmat

Ioan Valentin Oprea 21.04.2023, 10:01

Secundul lui Jose Mourinho, Salvatore Fonti, a fost protagonistul negativ al returului de pe “Stadio Olimpico”, cu Feyenoord. În minutul 32, când tabela de marcaj indica încă scorul de 0-0, Fonti a fost implicat într-un incident cu fundaşul mexican al batavilor, Gimenez.

Totul a fost declanşat de un duel banal la mijlocul terenului, între Gimenez şi Llorente. Mingea a ajuns în afara terenului, în dreptul băncii tehnice, iar secundul lui Mourinho l-a busculat pe Gimenez. Observând că Gimenez se îndreaptă în viteză înspre minge, Salvatore Fonti i-a pus acestuia o mână în gât.

Fonti, eliminat de centralul Taylor

Cu toate că nu a fost lovit, fotbalistul mexican al lui Feyenoord s-a trântit la pământ. Centralul partidei, englezul Taylor, nu a stat mult pe gânduri şi l-a trimis imediat în tribună pe Fonti. Jucătorii ambelor formaţii au intervenit, la rândul lor, şi s-a creat astfel un meleu în jurul băncilor tehnice. Taylor a restabilit apoi ordinea, nefiind nevoit să mai apeleze la alte eliminări.

Salvatori Fonti a ajuns în staff-ul tehnic al Romei în urmă cu mai mult de un an, în ianurie 2022. Înainte de a se alătura romanilor, Fonti a mai lucrat la AC Torino, AC Milan şi Sampdoria.

Trupa lui Mourinho a obţinut, cu emoţii, calificarea în semifinale Europa League. Italienii s-au impus după prelungiri, cu scorul de 4-1. În penultimul act al competiţiei, echipa din “Cizmă” va evolua împotriva nemţilor de la Bayer Leverkusen. În cealaltă semifinală, se vor întâlni Sevilla şi Juventus Torino.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622