Materazzi a dezvăluit cuvânt cu cuvânt ce i-a spus lui Zidane în finala Mondialului. Zizou: „Îți ofer tricoul meu!” Ce răspuns i-a dat italianul

Ioan Valentin Oprea 08.04.2023, 16:08

Zinedine Zidane şi Marco Materazzi au fost protagoniştii finalei Campionatului Mondial din 2006. Cele două echipe se aflau la egalitate, scor 1-1, în prelungiri, iar loviturile de departajare erau tot mai aproape.

Minutul 110 a schimbat cursul jocului. Zidane, care până atunci avusese un turneu final de excepţie, şi-a pierdu cumpătul şi l-a lovit cu capul pe fundaşul italian Marco Materazzi. A văzut direct cartonaş roşu şi a părăsit terenul cu capul plecat. A fost ultimul meci al lui „Zizou” din prodigioasa sa carieră de fotbalist.

Cum l-a enervat Materazzi pe Zidane

După ani, Materazzi a povestit cum l-a enervat pe decarul francez. Fostul apărător spune că nu l-a înjurat pe Zidane, ci a făcut o remarcă la adresa surorii acestuia.

Vorbele mele au fost nimic comparativ cu altele spuse, de exemplu, în NBA. Zidane mi-a oferit tricoul lui. I-am spus: < Nu, o prefer pe sora ta>”, a dezvăluit Materazzi, într-un interviu acordat pentru IFTV.

Centralul nu a văzut incidentul

Centralul partidei, Horacio Elizondo, a mărturisit că nu a observat incidentul petrecut între Zidane şi Materazzi. A încercat să se consulte cu cei doi asistenţei ai săi, dar nici aceştia nu observaseră lovitura lui Zidane. Doar al patrulea oficial, Luiz Medina Cantalejo, a fost pe fază şi i-a recomandat lui Elizondo să-l elimine pe starul francez.

L-am văzut pe Materazzi întins pe gazon şi am oprit imediat jocul. Mi-am întrebat asistenţii ce au observat, dar, în mod surprinzător, amândoi mi-au răspuns că nu au văzut nimic. Cantalejo mi-a spus apoi că a fost o lovitură îngrozitoare a lui Zidane”, a povestit Elizondo, în 2018, pentru publicaţia As.

Tabela de marcaj a rămas nemodificată până la sfârşitul prelungirilor. Squadra Azzurra a avut nervii mai tari şi s-a impus la loteria loviturilor de departajare.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622