Cele 7 nume de pe lista miliardarilor lui Chelsea după concedierea lui Potter

Ioan Valentin Oprea 03.04.2023, 10:24
Cele 7 nume de pe lista miliardarilor lui Chelsea după concedierea lui Potter

Chelsea caută un nou antrenor principal, după ce s-a despărţit în weekend de Graham Potter. Londonezii au ajuns până pe locul al 11-lea, iar proprietarul american al clubului de pe „Stamford Bridge”, Todd Boehly, are şapte nume pe listă pentru a stabili succesorul lui Potter.

Julian Nagelsmann

În frunte se află tânărul tehnician german Julian Nagelsmann. Acesta e liber de contract, după ce a fost destituit de la conducerea băncii tehnice a lui Bayern Munchen. Nagelsmann va fi însă greu de convins să îşi pună semnătura pe un contract cu Chelsea, de serviciile sale interesându-se intens şi cei de la Tottenham. Antrenorul de 35 de ani se află, de asemenean, şi pe radarul lui Real Madrid, care se va despărţi, foarte probabil, în vară de italianul Carlo Ancelotti.

Mauricio Pochettino

Un alt tehnician cu renume care are şanse mari să preia Chelsea e argentianul Mauricio Pochettino. Asemenea lui Nagelsmann, Pochetino nu se află sub contract cu niciun club. Sud-americanul e dorit şi de Tottenham, rămasă, la rândul ei, fără antrenor principal, după derbarcarea italianului Antonio Conte.

Oliver Glasner

Antrenorul lui Eintracht Frankfurt, Oliver Glasner, e o altă opţiune luată în calcul de Todd Boehly. Potrivit presei din Albion, tehnicianul neamţ a avut deja o rundă de discuţii cu şefii lui Tottenham, iar Chelsea trebuie să se grăbească dacă îşi doreşte să obţină semnătura acestuia.

Brendan Rodgers

Destituit, de curând, de la Leicester, Brendan Rodgers reprezintă o altă posibilă soluţie pentru gruparea de pe „Stamford Bridge”. Jurnaliştii de la The Sun scriu însă că ultimele rezultate înregistrate de Rodgers nu îl încurajează pe Todd Boehly să bată palma cu acesta.

Jose Mourinho

Portughezul Jose Mourinho intră, la rândul său, în cursa pentru succesiunea lui Graham Potter. Actualul antrenor principal de la AS Roma a mai avut două mandate la cârma londonezilor. Chiar dacă ar fi deschis la ideea unui al treilea mandat la Chelsea, Mourinho a avut mai multe fricţiuni cu fanii de pe „Stamford Bridge”, în perioara în care s-a aflat pe banca lui Manchester United şi Tottenham.

Zinedine Zidane

Francezul Zinedine Zidane nu are încă niciun angajament şi e văzut de Chelsea drept o alternativă serioasă la înlocuirea lui Potter. Deşi şi-ar fi dorit să preia cârma naţionalei Franţei după Campionatul Mondial din Qatar, Zidane a rămas în continuare liber de contract.

Luis Enrique

Luis Enrique este ultimul nume aflat pe lista scurtă a lui Todd Boehly. Acesta şi-a depus demisia de la naţionala Spaniei, în urma eşecului din sferturi de la Campionatul Mondial, cu Maroc. A rămas de atunci fără niciun angajament.

Sursa foto: yahoo.com

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622