Gigi Becali a fost foarte aproape de un nou tun imobiliar. Latifundiarul din Pipera a primit o importantă ofertă financiară din partea dezvoltatorului imobiliar One United Properties, dar tranzacţia a căzut în ultima clipă. Afacerea era cifrată la aproximativ un miliard de euro.
Din primele informaţii, Gigi Becali a acceptat propunerea formulată de cei de la One United Properties. Becali urma să le acestora cedeze mai multe terenuri, însă nu a fost de acord cu modalitatea de plată a banilor.
Finanţatorul de la FCSB dorea să primească banii eşalonat, pe durata a şase ani, iar compania One United Properties a propus să facă plăţile în decurs de zece ani.
Chiar dacă afacerea nu a mai ajuns la final, Gigi Becali a vândut, în schimb, alte terenuri pe care le avea în proprietate. Fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a precizat că Becali a obţinut, de curând, suma de peste cinci milioane şi jumătate de euro. În urma vânzării unui teren de 16.000 de metri pătraţi, Becali a încasat 5,6 milioane de euro.
Gigi Becali e un om teribil de deştept, ştie să facă bani, ştie în ce să investească. Chiar în această săptămână a vândut 16 mii de metri pătraţi, cu 350 de euro/metru pătrat. Un alt cumpărător este chiar Florin Tănase, care a luat, în trecut, 16 mii de metri pătraţi de la Gigi Becali. Fostul jucător de la FCSB şi-a cumpărat un teren pe malul lacului şi a plătit 300 de euro pentru metrul pătrat. Tănase e un băiat foarte deştept, a făcut bani din fotbal şi a ştiut foarte bine în ce să investească”, a declarat “Corleone” pentru Orange Sport.